Eparhii

Sărbătoarea Sfinților Împărați la Seminarul Teologic din Caransebeș

Andrei Pau
Sărbătoarea Sfinților Împărați la Seminarul Teologic din Caransebeș

Paraclisul Episcopal Sfinții Împărați Constantin și Elena din curtea Seminarului Teologic din Caransebeș și-a cinstit ocrotitorii. În ajunul sărbătorii, Preasfințitul Părinte Lucian a oficiat Vecernia unită cu Litia. În cadrul slujbei, Episcopul Caransebeșului a sfințit și icoanele în care sunt reprezentați sfinți români.

La slujba oficiată sâmbătă, 20 mai 2017, au fost prezenți părinții profesori și elevii instituției de învățământ, notează site-ul oficial al Eparhiei.

În cuvântul rostit, Preasfinția Sa a evidențiat importanța tuturor sfinților în viața creștinilor, în lupta spre desăvârșire. Ierarhul a amintit în mod deosebit de sfinții canonizați recent la Mănăstirea Putna: Mitropolitul Iacob Putneanul al Moldovei și Cuvioșii Sila, Paisie și Natan de la Mănăstirea Sihăstria Putnei.


Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din Caransebeș a fost construită în anul 2000, ca și paraclis episcopal și a fost pusă în grija sectorului de tineret al Episcopiei Caransebeșului. Din anul 2002 lăcașul de cult a funcționat ca și parohie. Acest statut l-a avut până la data de 1 septembrie 2012 când biserica a devenit paraclis al seminarul teologic din localitate.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5