Starețul Sihăstriei Putnei desemnat „Ambasador al ortodoxiei și românismului în Basarabia”

Andrei Ursulean
Foto creditFoto: Sihăstria Putnei

Starețul Mănăstirii Sihăstria Putnei, arhimandritul Nectarie Clinci, a primit luni Distincția „Ambasador al ortodoxiei și românismului în Basarabia” din partea Înaltpreasfințitului Părinte Petru.

Distincția i-a fost conferită de Mitropolitul Basarabiei la Sfânta Liturghie oficiată la hramul istoric al așezământului monahal, sărbătorit anual de Buna Vestire.

Astfel, ierarhul și-a exprimat recunoștința față de starețul Mănăstirii Sihăstria Putnei pentru „toată lucrarea săvârșită în sprijinul credinței ortodoxe, a tradiției strămoșești și a sentimentului național în teritoriului dintre Prut și Nistru”, menționează reprezentanții Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor,și arhimandritul Nectarie Clinci la Sfânta Liturghie. Foto credit: Sihăstria Putnei

Totodată, cu ocazia hramului, la Mănăstirea Sihăstria Putnei au fost aduse moaștele Sfântului Mucenic Pantelimon și ale Sfântului Ierarh Modest de la Mănăstirea Ano Xenia din Volos, Grecia.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5