Eparhii

Un nou lăcaș de cult pentru locuitorii din Zalău: A fost sfințită Biserica „Sf. Ap. Andrei”

Alexandru Boboc
Un nou lăcaș de cult pentru locuitorii din Zalău: A fost sfințită Biserica „Sf. Ap. Andrei”
Foto creditEpiscopia Sălajului / Ionuț Chifa

Biserica „Sf. Ap. Andrei” din cartierul Sărmaș al municipiului Zalău a fost sfințită duminică de un sobor de ierarhi.

Slujba a fost oficiată de Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului, Episcopii Iustin al Maramureșului și Sătmarului și Benedict al Sălajului.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a evidențiat atitudinea celor din ținutul Gherghesenilor la vindecarea celui demonizat.

„Atitudinea aceasta indiferentistă și secularizantă este prezentă și la noi, nu în stilul în care era prezentă acolo, în Țara Sfântă, pe vremea Mântuitorului, dar într-un stil apropiat cu acela. […] Și am zis că acest duh de secularizare, de indiferență religioasă, este prezent și la noi. […] Nu sunt românii noștri atei. Mai toți au credință în Dumnezeu, dar la biserică prezența lor este destul de slabă”.

Mitropolitul a subliniat responsabilitatea misionară a fiecărui creștin, chemat să mărturisească binele primit de la Dumnezeu și să-i apropie și pe ceilalți de viața Bisericii.

„Dumneavoastră, cei ce veniți la biserică, sunteți făcuți de către Domnul Hristos misionarii Lui. Omul care se tămăduise ar fi vrut să meargă după Domnul Hristos și Domnul Hristos i-a zis: «Nu, du-te în satul tău, du-te la casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu». L-a făcut misionar al Lui și, zic, așa ne face și pe noi, cei ce venim duminica la biserică, misionari ai Lui, ca pe cei ce vin mai puțin sau aproape deloc să-i lămurim și pe ei să vină la biserică”.

Biserica – centrul unei comunități

La finalul slujbei, Episcopul Benedict al Sălajului a evidențiat importanța lăcașului de cult pentru noile comunități.

„Nu ne dorim biserici mari, ne dorim biserici de dimensiuni potrivite în așa fel încât să se construiască comunități frumoase în jurul acelui lăcaș de cult, tocmai ca să ne cunoaștem unii pe alții”.

Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei i-a acordat părintelui paroh Ioan Zaha „Crucea Transilvană” pentru clerici, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului, în semn de apreciere pentru activitatea pastorală și administrativă și pentru eforturile depuse la edificarea lăcașului de cult.

Preasfințitul Părinte Benedict a acordat gramate episcopale pentru ctitori familiilor Dumitru și Otilia Fărcaș și Silviu și Claudia-Carmen Cristescu, lui Marius Mesaroș și lui Sorin Criste, pentru contribuția adusă la construirea și înfrumusețarea bisericii.

Biserica „Sfântul Apostol Andrei” din cartierul Sărmaș al municipiului Zalău a fost construită între anii 2010 și 2013, prin grija părintelui paroh Ioan Zaha și cu sprijinul credincioșilor.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5