Sfântul Dionisie Exiguul a fost cinstit la unica biserică din Galați care îl are ca ocrotitor

Mihail Pătrășcanu
Foto creditArhiepiscopia Dunării de Jos

Sfântul Dionisie Exiguul a fost cinstit marți la unica biserică din Galați care îi are ca ocrotitor. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

Ierarhul a apreciat activitatea pastorală, educațională și filantropică desfășurată în cadrul comunității parohiale.

„Vedem cum, prin preoții foarte devotați, pregătiți, harnici și aplecați spre lucrarea pastorală și educațională, această parohie este ca o ramă din stupul duhovnicesc al eparhiei, plină de mierea rugăciunii, a comuniunii și a lucrării frumoase cu tineretul și în casa filantropică din vecinătate”.

O atenție deosebită a fost acordată coralei de copii a parohiei, pe care Arhiepiscopul Dunării de Jos a descris-o drept „o mare bucurie și o binecuvântare care să rămână în sufletele și în inimile noastre”.

După Sfânta Liturghie a fost săvârșit un parastas pentru ctitorii, binefăcătorii și slujitorii bisericii trecuți la Domnul. Data de 1 septembrie are o semnificație aparte pentru comunitate, deoarece în aceeași zi, în anul 1963, a avut loc prima sfințire a lăcașului de cult.

În curtea bisericii funcționează și un Centru social-filantropic și educațional, așezat sub ocrotirea Sfintei Macrina cea Tânără și destinat copiilor proveniți din familii defavorizate. Cu prilejul hramului, parohia a oferit alimente și produse igienico-sanitare mai multor vârstnici și familii vulnerabile.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5