Eparhii

Sărbătoarea Sf. Nectarie de la Eghina a început la Vârșeț: Moaștele Sf. Maria Magdalena au fost duse spre închinare

Cristian Damian
Sărbătoarea Sf. Nectarie de la Eghina a început la Vârșeț: Moaștele Sf. Maria Magdalena au fost duse spre închinare
Foto creditEpiscopia Daciei Felix

Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, ocrotitorul Episcopiei Daciei Felix, a început vineri, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Vârșeț, Serbia.

Cu acest prilej, au fost duse spre închinare moaștele Sfintei Mironosițe Maria Magdalena de la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman.

Delegația care a adus racla a fost condusă de arhimandritul Serafim Baciu, vicar administrativ al Episcopiei Alexandriei și Teleormanului.

La sosirea sfintelor moaște, Episcopul Ieronim al Daciei Felix a subliniat bucuria duhovnicească a comunității din Vârșeț, amintind de binecuvântarea adusă de Sfânta Maria Magdalen, prima persoană care a vestit Învierea Domnului.

La rândul său, arhimandritul Sebastian Serdaru, starețul așezământului monahal din Teleorman, a mulțumit ierarhului pentru invitația de a participa la evenimentele prilejuite de sărbătoarea Sf. Ier. Nectarie și a evidențiat locul sfintei mironosițe în istoria Bisericii.

Programul sărbătorii de la Vârșeț

Seara a continuat cu slujba Privegherii în cinstea Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, care a fost oficiată de părintele Emanuel Tăpălagă, vicar administrativ al Episcopiei Daciei Felix.

Programul liturgic închinat ocrotitorului Episcopiei Daciei Felix a început în dimineața zilei de vineri cu Sfânta Liturghie, oficiată de părintele Boian Aleksandrovic, vicar eparhial al Timocului, împreună cu clerici din cadrul Vicariatului de Timoc. La slujbă a participat Preasfințitului Părinte Ieronim.

La final, ierarhul i-a hirotesit iconomi stavrofori pe preoții Florin Papava și Anton Chera, în semn de apreciere pentru activitatea desfășurată.

Sâmbătă a fost oficiată Sfânta Liturghie, de la ora 09:00, iar seara, începând cu ora 19:00, privegherea în cinstea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil.

Punctul culminant al manifestărilor va avea loc luni, de sărbătoarea Sfântului Nectarie de la Eghina, când Sfânta Liturghie va fi săvârșită de Episcopii Lucian al Caransebeșului, Benedict al Sălajului și Ieronim al Daciei Felix.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5