Eparhii

Sărbătoare în parohia ortodoxă Bociu

basilica.ro
Sărbătoare în parohia ortodoxă Bociu

Credincioșii din parohia ortodoxă Bociu au sărbătorit duminică, 28 iulie 2013, împlinirea unui an de la construcția bisericii din localitate. Evenimentul a fost marcat de comunitatea parohială prin prezența PS Episcop Vasile Someșanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, care a săvârșit aici Sfânta Liturghie. Slujba a fost oficiată de la ora 10:00 pe esplanada din fața bisericii, de un numeros sobor de preoți și diaconi, din care a făcut parte protopopul de Huedin, pr. Ciprian Taloș.

În cadrul cuvântului de învățătură Preasfințitul Episcop Vasile a vorbit despre Mântuitorul Iisus Hristos, doctorul trupurilor și al sufletelor. Preasfințitul Vasile i-a îndemnat apoi pe cei prezenți la slujbă să asculte și să împlinească Cuvântul lui Dumnezeu și să sporească mărturia lor pentru Hristos. După Sfânta Liturghie a fost oficiată o slujbă de pomenire a ctitorilor acestui locaș de rugăciune, după cum aflăm de la Radio Renașterea.

Parohia din Bociu a fost relativ recent înființată, mai exact pe 15 august 2010. Ea a fost o filie a parohiei Buteni și are momentan statutul de parohie misionară. Biserica din sat cu hramul „SF. Prooroc Ilie Tesviteanul” a fost construită în mai puțin de un an, după ce vechea biserică a fost retrocedată cultului greco-catolic. Piatra de temelie a fost pusă pe 17 iunie 2011, iar pe 29 iunie 2012 biserica a fost sfințită de ÎPS Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. Biserica de lemn realizată în stilul celor nord transilvănene a fost ridicată cu ajutorul fiilor satului și cu sprijinul Arhiepiscopiei Clujului, după cum am aflat de la părintele paroh Horea Șaitiș.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5