Diaspora

Românii din Zagreb au început anul reuniți în rugăciune la biserica românească din oraș

Foto creditParohia Zagreb

Românii din Zagreb, printre care și membrii corpului diplomatic din Capitala croată, s-au reunit în rugăciune în perioada Bobotezei la biserica românească din acest oraș.

La sărbătoarea Botezului Domnului, Părintele Paroh Nicolae Ceruță a slujit Sfânta Liturghie și Sfințirea Mare a Apei. De Soborul Sf. Ioan Botezătorul și în Duminica după Botezul Domnului, parohul a oficiat Sfânta Liturghie, iar sâmbătă slujba parastasului pentru cei adormiți.

În cuvântul de învățătură din Duminica după Botezul Domnului, Părintele Nicolae Ceruță a subliniat că Mântuitorul Iisus Hristos a început propovăduirea după Botez cu același îndemn ca cel al Sfântului Ioan Botezătorul: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția lui Dumnezeu!”

În continuare, a dezvoltat semnificația noțiunii de pocăință, care, în esență, înseamnă îndreptarea, schimbarea, prefacerea, sau trecerea minții de la o gândire coruptă de păcat la o gândire curată.

„În esență, vorbim de schimbarea sensului pe care noi îl dăm vieții prin pocăință, revenirea la Viață, care este Dumnezeu”, a spus Părintele Paroh Nicolae Ceruță.

La slujbe au participat credincioși și membrii corpului diplomatic de la Ambasada României la Zagreb, printre care ES Mihail-Constantin Grigorie, Ambasadorul României în Republica Croația.


Parohia de la Zagreb activează într-o capelă monument istoric oferită de dieceza romano-catolică. Aceasta a fost sfințită în 2017 de Părintele Episcop Siluan al Ungariei. În același an, parohia a primit vizita Patriarhului Porfirie al Serbiei, pe atunci Mitropolit de Zagreb.

Parohia a fost înființată în ședința Consiliului Național Bisericesc din 16 martie 2017 și are hramurile „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” şi „Sfinţii Împăraţi Constantin și Elena”.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5