Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a binecuvântat duminică lucrările finalizate de la biserica din Gârbovăț, județul Caraș-Severin.
Pictura bisericii a fost restaurată în perioada 2021–2023, iar lucrările exterioare au fost finalizate în acest an. Cu acest prilej, Episcopul Lucian a binecuvântat atât exteriorul lăcașului de cult, cât și icoanele restaurate și cele adăugate în ultimii ani.
Implicarea credincioșilor în viața parohiei
Preasfinția Sa a evidențiat implicarea credincioșilor în viața parohiei, în ciuda numărului redus de locuitori ai comunității.
„Avem la Gârbovăț mai puțin de 300 de suflete, însă la biserică credincioșii vin în număr mare și astăzi am avut și copii și tineri, atât la întâmpinare, cât și la Sfânta Euharistie”.
„Părintele Petru se ostenește de 11 ani aici, este păstorul sufletesc al acestei comunități și cred că a reușit să facă lucruri frumoase, atât pe tărâm spiritual, liturgic, pastoral, misionar, cât și pe tărâm edilitar, administrativ-gospodăresc”, a spus Preasfințitul Părinte Lucian.
Distincții pentru ctitori și binefăcători
La slujba de binecuvântare au participat numeroși credincioși și reprezentanți ai autorităților locale. Pentru activitatea pastorală desfășurată, părintele Petru Șerengău a fost hirotesit iconom.
De asemenea, Ana Hotea, ctitor și constructor, a primit Ordinul Eparhial „Crucea Episcop Elie Miron Cristea”, clasa I pentru mireni. Mai mulți ctitori și binefăcători au fost recompensați cu diplome de recunoștință, iar două familii din comunitate au primit diplome, daruri și sprijin financiar.
Biserica Parohiei Gârbovăț a fost construită în anul 1789, prima pictură fiind realizată în 1831 și reînnoită ulterior, în 1983.














