Eparhii

PS Damaschin Dorneanul a slujit la deschiderea Festivalului Internațional de Muzică Bizantină de la Iași

Alexandru Boboc

Festivalul de Muzică Bizantină de la Iași (IBMF) a fost deschis miercuri prin Sfânta Liturghie. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul în Catedrala Mitropolitană din Iași.

„Dacă este ceva care ne unește într-un chip mai deosebit, ne unește în jurul acestui Dumnezeu care vrea a ne primi pe toți, e poate, tocmai glasul”, a spus Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților în cuvântul rostit la finalul Sfintei Liturghii.

După slujbă au fost pomeniți fondatorii Centrului de Studii Bizantine de la Iași, Gabriela Constanța și Traian Ocneanu.

Festivitatea de deschidere a avut loc în Sala „Iustin Moisescu” din Ansamblul Mitropolitan. În debutul evenimentului a cântat Corul Mănăstirii Oașa.

De asemenea, odată îceperea evenimentului a avut loc și o lansare de carte. Volumul lansat se numește „Irmologhionul de la Mănăstirea Neamț” de Visarion Ieromonahul Duhovnicul și este primul pregătit sub egida IBMF.

Cartea a fost editată în seria „Transcripta” a Centrului de Studii Bizantine din Iași. Lucrarea este publicată la Editura Doxologia.

Festivalul se va încheia duminică, 11 septembrie.

Programul evenimentului poate fi consultat pe pagina oficială a IBMF.

Foto: IBMF / Preot Silviu Cluci

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5