Pomenirea morților

Toate sâmbetele din Postul Mare sunt dedicate pomenirii celor adormiți, zile în care se săvârșește Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur. Slujba în care se pomenesc cei adormiți întru Domnul poartă numele de Parastas. Parastasele sunt ierurgii speciale ale Bisericii, la care credincioșii aduc colivă, ce simbolizează trupul mortului, el nefiind de față. „Paristemi” înseamnă în limba greacă a alinia pe cineva, a sta în rând cu cineva, a fi apropiatul cuiva. Parastasul este slujba prin care preotul și creștinii se roagă pentru cei trecuți la viața veșnică, aducând înaintea lui Dumnezeu cereri pentru ca El să le ierte păcatele și astfel sufletele celor adormiți să aibă parte de mântuire. Aceste slujbe se pot face ori de câte ori dorim să ne rugăm pentru cei trecuți la Domnul, dar în special în sâmbetele Postului Sfintelor Paști. Foarte important este că, în aceste zile din post, cei adormiți sunt pomeniți în cadrul Sfintei Liturghii. La Proscomidie, preotul scoate părticele sau miride din prescură pentru ei. Ele sunt așezate pe Sfântul Disc, alături de Sfântul Agneț, adică acea parte care îl reprezintă pe însuși Mântuitorul Iisus Hristos. Se pot pomeni toți cei care au murit întru nădejdea Învierii, nedespărțiți fiind de Biserică. Credincioșii însoțesc pomelnicele cu câte o prescură și o lumânare aprinsă, adică aduc la Sfântul Altar darul lor de pâine și lumină pentru cei adormiți, iar preotul, primindu-l în numele lui Hristos, le pomenește. Această pomenire reprezintă nu numai un act de iubire, ci ea este totodată o redescoperire a acestei lumi trecătoare, supusă morții și stricăciunii. În Hristos, moartea a fost învinsă, iar prin Învierea Sa, El ne-a dăruit nouă nădejde în viața veșnică, „unde nu este nici durere, nici întristare, nici suspin”. (Articol publicat în „Ziarul Lumina” din data de 13 aprilie 2013)