Știri

Pelerinajul de la București: Omul se realizează doar în comuniune cu Dumnezeu și cu semenii, spune Patriarhul Daniel

Pelerinajul de la București: Omul se realizează doar în comuniune cu Dumnezeu și cu semenii, spune Patriarhul Daniel
Foto creditBASILICA / Mircea Florescu

„Sfinții ne ajută să împlinim chemarea pe care a primit-o omul de la începutul lumii, când Adam și Eva au fost creați după chipul lui Dumnezeu, dar proiectul a fost și după asemănare”, a spus Părintele Patriarh Daniel marți, la finalul Liturghiei oficiate pentru hramul de toamnă al Catedralei Patriarhale.

„Dumnezeu a zis: Să facem om după chipul și asemănarea Noastră”, a amintit Părintele Patriarh Daniel. Aceasta arată că „noi suntem creați după chipul Sfintei Treimi, după chipul unei comuniuni eterne de viață și iubire. De aceea, omul este o ființă comunională, care se realizează doar în comuniune cu Dumnezeu și cu semenii.”

„Toți oamenii sunt creați după chipul Dumnezeu, adică sunt persoane înzestrate cu rațiune, voință liberă și sentiment sau capacitate de a iubi. Însă la asemănarea cu Dumnezeu a ajuns numai cei care au conlucrat cu Dumnezeu, care au lucrat împreună cu harul Duhului Sfânt”, a continuat Preafericirea Sa. „Sfinții sunt cei care au ajuns la asemănarea cu Dumnezeu.”

Moaște care dovedesc continuitatea mișcării isihaste

Patriarhul României a oficiat Sf. Liturghie împreună cu 43 de ierarhi români marți, 27 octombrie 2026. Foto credit: BASILICA / Mircea Florescu

Patriarhul României a vorbit despre continuitatea mișcării isihaste pe teritoriile locuite de români, fapt demonstrat prin așezarea spre cinstire, pe parcursul hramului, a moaștelor Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, isihast din secolul al XIV-lea, și a moaștelor Sf. Cuv. Elisabeta de la Pasărea, sfânta isihastă cea mai apropiată de zilele noastre, a cărui tată și ai cărei frați sunt contemporani cu noi.

„Din timpuri diferite și din contexte sociale diferite, sfinții sunt întotdeauna alături de credincioșii care iubesc pe Hristos și doresc să împlinească voia Lui în viața lor”, a subliniat Părintele Patriarh Daniel.

„Sfinții din ceruri simt când noi îi iubim, când îi cinstim, când ne rugăm lor, când cinstim icoana lor, când cinstim sfintele moaște și locurile unde ei au viețuit. Ei simt, pentru că ei sunt cu adevărat vii.”

„Este de remarcat faptul că această comuniune de rugăciune aduce pace și bucurie în sufletele oamenilor și întărește unitatea Bisericii. Unitatea Bisericii se menține în primul rând prin lucrarea Duhului Sfânt, Care Se dăruiește oamenilor prin rugăciune”, a continuat Patriarhul României.

Preafericirea Sa a mai amintit că luni a avut loc proclamarea oficială a Soborului Sfinților Martiri Militari, nouă sărbătoare introdusă în calendarul ortodox, precizând că între acești sfinți se află și mucenici militari de origine daco-romană.

Recunoștință pentru sprijin

Părintele Patriarh Daniel a vorbit despre sfinți și sfințenie marți, 27 octombrie 2026, la finalul Liturghiei din ziua de pomenire a Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor și al Catedralei Patriarhale. Foto credit: BASILICA / Mircea Florescu

În ultima parte a alocuțiunii finale, Părintele Patriarh Daniel a mulțumit zecilor de ierarhi care i s-au alăturat în oficierea Sfintei Liturghii pentru sărbătoarea Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, hramul de toamnă al Catedralei Patriarhale. De asemenea, a mulțumit coralelor sau grupurilor psaltice care au cântat la slujbe, între care și nou-înființatul Cor Sacerdotes Militares, al preoților militari din Armata României.

Preafericirea Sa a mai mulțumit Primăriei Generale a Municipiului București, instituțiilor de ordine implicate, protopopiatelor din Arhiepiscopia Bucureștilor, membrilor Permanenței Consiliului Național Bisericesc și ai Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, preoților din eparhie și de la Catedrala Patriarhală, Parohiei Afumați 2 din jud. Ilfov, care ajută adesea cu o agheasmă, și Centrului de Presă Basilica, ale cărui componente mediatice au reflectat evenimentele liturgice de hram.

Patriarhul României a transmis mulțumiri speciale Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” coordonat de Sectorul Învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

„Din ce în ce mai mult s-au apropiat de Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, care este ocrotitorul lor, dar recent au mai primit un ocrotitor, pe Sfântul Apostol Andrei, mai ales că anul trecut au ajutat foarte mult cei 500 de voluntari Tineri în acțiune la sfințirea picturii în mozaic bizantin a Catedralei Naționale”, a spus Preafericirea Sa.

Mulțumiri adresate pelerinilor

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române le-a mulțumit ierarhilor care i s-au alăturat, tuturor instituțiilor implicate în organizarea evenimentelor de hram, voluntarilor și pelerinilor care au înfruntat ploaia pentru a se închina la moaște și a participa la slujbe. Foto credit: BASILICA / Mircea Florescu

„Și mai ales vă mulțumim dumneavoastră, iubiți, credincioși pelerini prezenți pe Colina Bucuriei în aceste zile de sărbătoare, dorindu-vă tuturor sănătate și mântuire, pace și bucurie, precum și mult ajutor de la Dumnezeu”, a încheiat Părintele Patriarh Daniel.

Pelerinajul de hramul de toamnă al Catedralei Patriarhale din București se încheie miercuri seară, odată cu ultimul pelerin. Până atunci, pelerinii pot afla lungimea rândului de închinători de pe site-ul dedicat sfdimitrie.arhiepiscopiabucurestilor.ro: se derulează în jos până la harta interactivă și se face click pe pietonul din cercul roșu – va fi afișat timpul de așteptare.

Vezi și:

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5