Parohia românească „Întâmpinarea Domnului” din Aschaffenburg, Germania, sprijină păstrarea identității naționale în rândul copiilor și tinerilor din diaspora prin proiectul „Și eu sunt român!”.
Proiectul se desfășoară în perioada ianuarie–decembrie 2026 și beneficiază de o finanțare de 125.000 de lei, acordată de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Inițiativa parohiei include dezvoltarea activităților școlii parohiale prin achiziționarea de echipamente și materiale educaționale și organizarea unor evenimente culturale.
Echipamente moderne
Prin finanțarea obținută, parohia a achiziționat echipamente destinate activităților educaționale, între care un calculator, un sistem audio, o imprimantă 3D, un ecran de proiecție, un aparat Cricut și un echipament pentru gravarea lemnului.
De asemenea, școala parohială a fost dotată cu mobilier nou, incluzând mese, scaune, mochetă și traverse, pentru îmbunătățirea condițiilor în care se desfășoară activitățile cu cei mici. Au fost cumpărate și materiale pentru atelierele creative, precum seturi de pictură pe sticlă și pânză, războaie de țesut și rechizite.
Un rol important în cadrul proiectului îl au și costumele populare achiziționate pentru copii, care sunt utilizate la evenimentele dedicate promovării tradițiilor și culturii românești.
Tradițiile românești transmise noilor generații
Pe parcursul proiectului, parohia a organizat ateliere de limba română, pictură, meșteșuguri și artizanat tradițional, precum și activități prin care copiii au descoperit gastronomia și obiceiurile românești.
Programul a inclus și întâlniri dedicate valorilor și spiritualității ortodoxe, prin care cei mici au fost încurajați să își cunoască și să își păstreze credința.
Printre activitățile desfășurate s-au numărat participarea la Cupa Prieteniei, organizarea unui eveniment dedicat Zilei Copilului și campania de solidaritate „Un ghiozdan pentru un copil”.
Proiectul „Și eu sunt român!” a fost implementat în parteneriat cu Parohia românească „Sfântul Calinic de la Cernica” din Schwabach-Roth și Asociația ArtValores din Spania.
















