Eparhii

Părintele George Remete a primit titlul de cetățean de onoare al municipiului Alba Iulia

Cristian Damian
Părintele George Remete a primit titlul de cetățean de onoare al municipiului Alba Iulia
Foto creditArhiepiscopia Alba Iuliei

Părintele George Remete a primit luni titlul de cetățean de onoare al municipiului Alba Iulia. Distincția i-a fost acordată în cadrul unei festivități organizate Facultatea de Teologie Ortodoxă din oraș.

La momentul festiv au participat cadre didactice ale Universității „1 Decembrie 1918”, oficialități locale și județene, clerici și studenți, precum și invitați din localitatea natală a preotului, Poiana Sibiului, și de la Parohia Sebeș – „Mihail Kogălniceanu”, unde acesta a slujit.

În cadrul festivității, mai multe persoane au adresat cuvinte de felicitare, printre care și arhidiaconul Răzvan Brudiu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia.

„În slujba adevărului”

Pr. George Remete a primit titlul de cetățean de onoare al municipiului Alba Iulia din partea lui Gabriel Pleșa, primarul orașului. Foto credit: Arhiepiscopia Alba Iuliei

Distincția a fost acordată de către Gabriel Pleșa, primarul municipiului. Edilul a subliniat într-o postare pe pagina personală de Facebook importanța momentului pentru comunitatea academică.

„Preot, profesor universitar, teolog și gânditor al esențelor, el a fost și rămâne o conștiință vie a spațiului nostru spiritual. A predat și a slujit, a scris și a gândit, dar dincolo de toate acestea, a format caractere”, a transmis primarul.

„A fost și este un reper nu doar pentru studenți și colegi, ci pentru toți cei care caută o gândire lucidă, o spiritualitate curată, o mărturisire lipsită de emfază, dar plină de adevăr”.

Totodată, Gabriel Pleșa a amintit locul pe care Alba Iulia îl ocupă în viața și activitatea părintelui profesor: „Întreaga sa activitate s-a desfășurat în slujba adevărului, a credinței și a Cetății, purtând cu modestie lumina în mijlocul nostru”.

Festivitatea s-a încheiat cu un moment muzical, susținut de corul Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” din Alba Iulia.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5