Eparhii

Parastas la 16 ani de la trecerea la cele veșnice a fostului Arhiepiscop Vasile Costin, la Târgovişte

basilica.ro

Sâmbătă, 24 octombrie 2015, Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, alături de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit, la Catedrala din Târgoviște, parastasul de 16 ani în memoria fostului Arhiepiscop al Târgoviștei, Vasile Costin (1991-1999), după cum ne informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.

La slujba de comemorare au participat membri ai familiei fostului Ierarh, foști colaboratori, monahi, monahii şi credincioşi.

În cuvântul său de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat elementele principale ale personalității predecesorului său, accentuând faptul că, în tradiția ortodoxă, slujba de pomenire se fundamentează pe moartea și învierea Mântuitorului Hristos și reliefează credința în nemurirea sufletului și speranța pe care o are fiecare credincios de a se bucura, după trecerea la cele veșnice, de comuniunea sfinților.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5