Societate

Palatul Parlamentului va fi iluminat în culoarea albastru cu ocazia Săptămânii siguranței rutiere

Alexandru Boboc
Palatul Parlamentului va fi iluminat în culoarea albastru cu ocazia Săptămânii siguranței rutiere
Foto creditPalatul Parlamentului

Fațada principală a Palatului Parlamentului va fi iluminată în culoarea albastru sâmbătă și duminică, în intervalul 22:00 – 24:00, pentru a marca Săptămâna naţională a siguranţei rutiere, anunță Camera Deputaților într-un comunicat de presă.

Iniţiativa aparţine Comisiilor pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Conform Legii nr. 42/2025, a treia săptămână din luna mai a fost instituită ca „Săptămâna naţională a siguranţei rutiere”.

Aceasta a luat startul luni, evenimentul fiind dedicat conștientizării și responsabilizării tuturor participanților la trafic, în condițiile în care țara noastră ocupă în continuare un loc fruntaș în Europa privind media zilnică a accidentelor grave.

Potrivit Agerpres, Săptămâna națională a siguranței rutiere reunește, la a doua sa ediție, autorități, experți, companii, ONG-uri, personalități publice și elevi implicați în educație rutieră.

Evenimentul central al săptămânii s-a desfășurat marți la Palatul Parlamentului, unde a avut loc lansarea Cartei Albe a Siguranței Rutiere, premierea competiției pilot „Copiii opresc graba” și semnarea Pactului Național pentru Siguranță Rutieră.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5