O parohie din Caraș-Severin organizează un concurs de recitat poezie în grai bănățean

Alexandru Boboc

Parohia Domașnea din județul Caraș-Severin organizează un concurs de recitat poezie în graiul bănățean.

Competiția se adresează elevilor de la clasa pregătitoare până la clasa a 12-a, iar înscrierile se desfășoară până în data de 18 aprilie.

Festivalul-concurs „Graiu’ sfânt la noi acasă” va avea loc în data de 26 aprilie la Căminul Cultural din localitate, unde va fi prezentată cartea de poezii „Bănățan cu suflet domășnean”.

Portul popular este o condiție obligatorie pentru a intra în concurs, iar juriul va nota prestația concurenților ținând cont de mimică, gestică, text adecvat vârstei, cursivitate și dicție, anunță organizatorii.

Intrarea este liberă pentru toți cei care doresc să se bucure de această sărbătoare culturală.

Concursul este organizat de Școala Gimnazială Domașnea, Primăria Comunei Domașnea, Parohia Ortodoxă Domașnea, Asociația pentru Vorbirea Bănățeană din Timișoara și Asociația Scriitorilor în Grai Bănățean.

Detalii despre concurs și înscriere se regăsesc pe site-ul Episcopiei Caransebeșului.

Sursă foto: Parohia Domașnea

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5