Moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava au fost duse duminică seara la Mănăstirea Mirăuți, locul în care au fost așezate pentru prima dată după aducerea lor în Moldova, la inițiativa domnitorului Alexandru cel Bun și a mitropolitului Iosif I Mușat.
Racla a fost însoțită de o delegație coordonată de arhimandritul Valerian Radu, mare eclesiarh al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava.
În cadrul manifestării a avut loc o procesiune, care a fost condusă de Episcopul vicar Damaschin Dorneanul al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
După așezarea raclei în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a Mănăstirii Mirăuți, a fost oficiată slujba Acatistului.
„O încurajare și o chemare”
Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a explicat că inițiativa revenirii periodice a raclei la Mirăuți exprimă respectul față de primul loc în care acestea au fost așezate în Moldova, precum și cinstirea arătată Sf. Ioan cel Nou.
„Prezența unui sfânt, prin intermediul sfintelor sale moaște, este, pe de o parte, o încurajare și o chemare. Este o încurajare pentru că vedem că există persoane care L-au ascultat într-adevăr pe Dumnezeu și L-au iubit pe Dumnezeu și au ajuns ceea ce vrea Dumnezeu de la fiecare dintre noi. Ce vrea Dumnezeu de la noi? Să fim sfinți. Asta e menirea omului”, a spus Preasfinția Sa.
La rândul său, arhimandritul Haralambie Țanef, starețul Mănăstirii Mirăuți, a subliniat bucuria prilejuită de prima revenire a sfintelor moaște, în anul 2024.
„Ne-am bucurat și în urmă cu doi ani, când pentru prima dată, după atâtea sute de ani, moaștele au poposit aici la noi. Vă mulțumim totodată tuturor clericilor, credincioșilor și membrilor obștii din mănăstirea noastră și tuturor celor ce s-au ostenit, au participat și participă cu dragoste la acest moment de aleasă însemnătate duhovnicească”, a declarat părintele stareț pentru Trinitas TV.
Programul liturgic a cuprins slujba Privegherii și Sfânta Liturghie de noapte. În dimineața zilei de marți, racla a revenit la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava.
















