Moaștele Sf. Paisie de la Sihăstria au ajuns miercuri seară la Catedrala Mitropolitană din Iași. Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a întâmpinat cinstitul odor și a oficiat o scurtă rugăciune în interiorul catedralei.
Rugăciunea care se face în pământul Moldovei adună la Iași, ca într-o capitală a duhovniciei, credincioși din toată țara, a spus Preasfinția Sa.
„Îi adună pentru că, într-adevăr, în zilele acestea, Iași este o capitală a rugăciunii, adunând credincioși de pretutindeni prin prăznuirea Sfintei Parascheva și astăzi începem înainte-prăznuirea și pomenirea ei și totodată aducem împreună-rugător, alături de ceilalți sfinți care ocrotesc Catedrala Mitropolitană, și pe Sfântul Paisie de la Sihăstria”, a spus ierarhul.
Sprijinitori în vremuri de prigoană

Cei doi sfinți ale căror moaște sunt așezate spre cinstire au fost sprijin în timpul comunismului ateist, a amintit părintele episcop vicar.
„În vremuri de restriște, în timpul comunismului, în timp de încercări, în timp de nedumerire, a fost mângâietor, a fost povățuitor, a fost înțelegător pe de o parte al nevoilor oamenilor, pe de altă parte puternic și înțelept de la Dumnezeu să dea și răspuns, să dea și cuvânt și direcție”, a spus ierarhul.
„Sf. Parascheva așijderea și pe timpul comunismului a rămas mângâietoare. Chiar și atunci moaștele ei adunau, ca și astăzi, credincioși din toată țara și mulți își puneau nădejdea în venirea la Iași, îndeosebi în zilele prăznuirii ei.”
„De aceea, în zilele de astăzi, în zilele noastre, începând de azi, deschidem acest moment de bucurie, acest moment de înainte-prăznuire, cu nădejdea că împreună, unii cu alții, închinându-ne și întărindu-ne, să devenim și noi înșine mângâietori și ajutători pe cale unii altora, cinstitori sfinților și în același timp mărturisitori ai bucuriei Învierii și sfințeniei în această viață. Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu!” a încheiat Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul.
Începe pelerinajul

Joi dimineață, la ora 06:30, moaștele celor doi sfinți vor fi scoase în procesiune și așezate spre cinstire sub baldachinul situat în partea de sud-vest a Catedralei Mitropolitane din Iași.
Programul complet al manifestărilor liturgice, care includ sfințire de biserică, procesiuni și numeroase slujbe, se găsește aici.
Vezi mai multe imagini de la întâmpinarea moaștelor.
Vezi și:
















