Mitropolitul Ioan al Banatului a binecuvântat marți Drapelul de luptă al Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara.
Slujba a făcut parte din ceremonia solemnă de acordare a drapelului, desfășurată în Piața Victoriei din municipiu.
La manifestare au participat ministrul Apărării Naționale, Radu-Dinel Miruță, șeful Direcției Medicale din cadrul Ministerului Apărării Naționale, general-locotenent Dragoș-Marian Popescu, prefectul județului Timiș, Paul Finta, oficialități județene și locale, comandanții structurilor din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională, precum și numeroși timișoreni.
Tradiție și responsabilitate
Reprezentanții Spitalului militar „Dr. Victor Popescu” au transmis că Drapelul de luptă ajunge într-o instituție care știe că a sluji țara înseamnă și a avea grijă de oameni.
„Pentru noi, acest moment înseamnă mai mult decât o ceremonie militară. Înseamnă tradiție, responsabilitate și legătura dintre un spital și comunitatea pe care o servește de mai bine de două secole și jumătate”.
Spitalul militar din Timișoara datează încă din perioada habsburgică când, în contextul reorganizării provinciei Banat, autoritățile militare au decis înființarea unui spital de garnizoană destinat îngrijirii militarilor.
















