Diaspora

Mănăstirea românească din Middletown și-a sărbătorit hramul: A fost adusă Icoana din Kursk a Maicii Domnului

basilica.ro
Mănăstirea românească din Middletown și-a sărbătorit hramul: A fost adusă Icoana din Kursk a Maicii Domnului
Foto creditMitropolia celor două Americi

Mănăstirea românească „Sfântul Dimitrie cel Nou” din Middletown, Statele Unite ale Americii, și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, a fost adusă spre închinare icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Kursk.

Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul celor două Americi, a săvârșit sâmbătă Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi din mai multe jurisdicții ortodoxe.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Kursk a fost adusă la mănăstire de protoiereul George Temidis, cu binecuvântarea Mitropolitului Nicolae al Bisericii Ortodoxe Ruse din afara granițelor (ROCOR).

Minunile Sfântului Dimitrie cel Nou

Mitropolitul celor două Americi a prezentat viața Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou și a amintit câteva dintre minunile atribuite ocrotitorului Bucureștilor.

Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae a evocat procesiunea cu moaștele sfântului organizată în anul 1814, în timpul epidemiei de ciumă care a afectat Bucureștiul, precum și ajutorul primit de locuitorii orașului în timpul unei secete din anul 1827.

„Lipsiți de orice alt ajutor, oamenii și-au pus din nou nădejdea în rugăciunile Sfântului Dimitrie cel Nou și în mila lui Dumnezeu”.

„Văzând lucrarea sfinților în viața oamenilor, să spunem și noi precum psalmistul: Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi!”, a subliniat Înaltpreasfinția Sa.

Istoria icoanei Maicii Domnului din Kursk

Protoiereul George Temidis le-a prezentat credincioșilor istoria icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Kursk, una dintre cele mai cunoscute icoane cinstite în tradiția ortodoxă rusă.

Icoana a fost descoperită în 8 septembrie 1295, în apropierea orașului Kursk, într-o regiune devastată de invaziile mongolo-tătare.

Preotul a explicat că, potrivit tradiției, în momentul ridicării icoanei a izvorât apă din pământ, iar ulterior a fost construită o mică biserică de lemn pentru adăpostirea ei.

Mănăstirea românească din Middletown

Mănăstirea „Sfântul Dimitrie cel Nou” din Middletown. Foto credit: Mitropolia celor două Americi

Mănăstirea „Sfântul Dimitrie cel Nou” din Middletown, statul New York, a fost întemeiată datorită donației lui Dumitru Minciu, un român care i-a lăsat moștenire averea sa arhimandritului Vasile Vasilache de la Parohia „Sf. Nicolae” din New York.

După trecerea la cele veșnice a lui Dumitru Minciu, averea a fost transferată și au început lucrările de reamenajare a casei sale într-un lăcaș de rugăciune.

Ulterior, cu ajutorul donațiilor, a fost construit un lăcaș de cult separat, sfințit în anul 2011. În 2015, mănăstirea a fost extinsă cu noi spații pentru călugări și vizitatori, prin sprijinul unei familii din comunitate.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5