ITO 2026: Aproape 2.000 de tineri au participat la ateliere interactive de formare în București

Foto creditAlexandru Paraschiv

Aproape 2.000 de participanți și voluntari la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși (ITO) din București au luat parte miercuri la ateliere interactive de formare dedicate managementului de proiect, comunicării în mediul digital și responsabilității în relațiile interpersonale.

Pentru cei aproximativ 1.800 de participanți români, activitățile s-au desfășurat în sălile Universității Politehnica din București și au fost coordonate de peste 70 de voluntari ITO 2026.

Atelierele au urmărit etapele unui proiect (proiectare, implementare și evaluare) și au pus accentul pe lucrul în echipă, asumarea responsabilităților și gestionarea situațiilor neprevăzute.

„Tinerii s-au descurcat excelent”

Tinerii au realizat activități interactive în grup. Foto credit: Alexandru Paraschiv

În partea practică, tinerii au fost împărțiți în echipe și au avut de construit un pod din materiale de papetărie, aplicând principiile prezentate în cadrul atelierului.

Andreia Paraschiv, facilitator ITO 2026, a evidențiat modul în care participanții au răspuns provocării: „Tinerii s-au descurcat excelent, au răspuns prompt, au fost entuziasmați, au fost bucuroși”.

„Suntem mândri de proiectele lor și sperăm că vor merge acasă cu bucurie, cu inițiativa să facă proiecte noi și să susțină comunitățile din care fac parte”, a subliniat voluntara.

„În comunicarea religioasă nu căutăm să atragem like-uri”

În același timp, tinerii veniți din alte țări au participat la activități organizate la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”. Ziua lor a început cu rugăciunea în Biserica „Sfânta Ecaterina”, unde au fost rostite rugăciuni în mai multe limbi, între care română, engleză, greacă și arabă.

Participanții au putut alege apoi între două ateliere. Primul a fost dedicat modului în care Biserica își poate transmite mesajul în mediul digital și a fost susținut de părintele lector Gheorghe Anghel de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București.

„În comunicarea digitală religioasă, noi nu căutăm să atragem like-uri, nu căutăm să atragem neapărat urmăritori în spațiu digital, ci în comunicare religioasă, noi încercăm să atragem urmăritorii lui Hristos”.

„Responsabilitatea este mult mai mare. Pentru că dacă ai făcut o greșeală în comunicarea religioasă, s-ar putea să te coste un suflet”, a atras atenția preotul.

„Nu putem să neglijăm relațiile cu cei din jur”

Cel de-al doilea atelier, intitulat „Libertate, responsabilitate și relații”, i-a invitat pe tineri să reflecteze asupra alegerilor personale și asupra modului în care acestea îi influențează pe cei din jur.

„Am insistat foarte mult pe ideea aceasta între alegerile personale și cum ceea ce noi facem teoretic în viața noastră, privată, individuală, îi afectează pe cei din jur. Și faptul că noi nu putem să neglijăm relațiile cu cei din jur”, a spus Teodora Diana Paul, președintele Asociației „Studenți pentru Viață” și formator ITO 2026.

„Au avut multe opinii foarte diverse. Și atelierul a avut în vedere ca tot ceea ce noi discutăm să fie construit pe ideile lor și după aceea noi să le conturăm și să le moderăm”, a adăugat aceasta.

După încheierea atelierelor, participanții au vizitat mai multe obiective turistice, culturale și spirituale din București. Pentru tinerii din diaspora și din alte țări a fost organizat și un tur ghidat al Palatului Parlamentului.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5