Încă din primele veacuri, credința pe care o mărturisea Biserica era că, la încheierea existenței sale pământești, Născătoarea de Dumnezeu este luată la cer cu trupul și cu sufletul. Credința aceasta, transmisă din generație în generație, și-a aflat expresia în scrierile apocrife, pe care mai apoi Părinții Bisericii și autorii de omilii le-au preluat și, trecând dincolo de elementele senzaționale, au căutat să le aprofundeze conținutul teologic. Literatura apocrifă este miraculoasă și pitorească, învățătura teologică, omiliile și imnografia sunt bogate și pline de detalii, tradiția Răsăritului și cea a Apusului pun accente diferite și evoluează pe căi diferite, dar toate se întâlnesc în convingerea comună potrivit căreia trupul Mariei n-a cunoscut stricăciune. La intersecția tuturor acestor surse literare și dezbateri teologice stă icoana Adormirii Născătoarei de Dumnezeu a cărei istorie acoperă o parte din istoria creștinismului însuși.
Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.
