Departamentul pentru Românii de Pretutindeni lansează pe 6 iulie proiectul intitulat „Taberele ARC” 2023 la Centrul de agrement Tabăra Sulina, județul Tulcea. Programul, care așteaptă participare din partea a peste 5000 de tineri, se desfășoară în colaborare cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Ministerul Sportului. „Dăm startul unui program la care țin…
Mitropolitul Nicolae al celor două Americi a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Independenței Statelor Unite ale Americii. Înaltpreasfinția Sa a evidențiat că „părinții fondatori ai Statelor Unite se numără printre cele mai proeminente figuri ale istoriei”. Redăm mesajul integral: Preacucernici Părinți, Iubiți frați întru Hristos, Dacă recitim cuvintele din Declarația de Independență putem trăi…
„Această promovare, sau alegere, prin votul încredințat astăzi, este și o mare onoare, care vine însă împreună cu o mare responsabilitate”, a afirmat marţi Arhim. Paisie Teodorescu după alegerea sa în demnitatea de Episcop vicar patriarhal. El i-a mulţumit cu recunoştinţă Preafericitului Părinte Patriarh Daniel „pentru chemarea la această slujire și pentru încrederea acordată”, precum…
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales marți pe Arhimandritul Nectarie Petre în demnitatea de Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale. Episcopul vicar ales prin vot secret îndeplinește din anul 2017 funcția de Exarh al Mănăstirilor din Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Europei Occidentale. Noul Episcop vicar al Arhiepiscopiei Europei Occidentale va purta titulatura…
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința de lucru din 4 iulie 2023, a ales un nou Episcop vicar patriarhal. Episcopul vicar patriarhal ales, prin vot secret, este Arhimandritul Paisie Sebastian Teodorescu, vicar patriarhal și slujitor la Paraclisul Catedralei Naţionale. Noul episcop vicar patriarhal va purta titulatura de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul. Postul de…
Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca se află pe locul patru în topul liceelor din județul Cluj, cu o rată de promovabilitate de 100% la examenul de Bacalaureat. Cel mai bun rezultat îi aparține unui elev seminarist care a obținut media 9,93. Județul Cluj este pe locul al doilea în țară în ceea ce…
Protosinghelului Pangratie Hanu de la Mănăstirea Sihăstria Dragomirnei, ctitor al acestui lăcaș de cult, i-a fost acordată săptămâna trecută titulatura de cetățean de onoare al comunei Mitocu Dragomirnei, din Suceava. Primarul comunei a ținut un discurs legat de personalitatea ctitorului. Acordarea titlului a avut loc joi, 29 iunie, la Mănăstirea Sihăstria Dragomirnei, cu ocazia sărbătorii…
Sediul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmației a găzduit luni simpozionul cultural „Credință creștin-ortodoxă și identitatea națională la centenarul constituției României întregite”. La eveniment au participat polițiștii de frontieră din Sighetu Marmației, precum şi preoții care asigură asistența religioasă în structurile Ministerului de Interne (MAI) din întreaga țară. Între cei prezenţi la…
Crucea Roșie Română împlinește 147 de ani de activitate. Societatea Crucea Roşie din România a fost înființată în data de 4 iulie 1876 și a funcționat în actualul sediu al Spitalului Colţea din Bucureşti. Actul de înființare a fost semnat de: Nicolae Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturza, Gr. G. Cantacuzino…
Medicul Montiano Jorge Emilio s-a convertit la Ortodoxie după citirea „Jurnalului fericirii” al Părintelui Nicolae Steinhardt de la Mănăstirea Rohia. Rânduiala trecerii la Ortodoxie a fost oficiată sâmbătă de Episcopul Iustin al Maramureșului și Sătmarului în Paraclisul „Izvorul Tămădurii” al așezământului monahal de la Rohia. Trecerea la Ortodoxie a fost realizată prin mărturisirea de credință…
Primul volum din „Cronica Mitropoliților Țării Românești” a fost publicat recent la Editura Basilica a Patriarhiei Române. Publicația reprezintă o lucrare enciclopedică semnată de Arhimandritul Paisie Sebastian Teodorescu în care sunt prezentați Mitropoliții Țării Românești cu ajutorul imaginilor și documentelor de arhivă. „Elaborarea și publicarea unei monografii a Mitropoliților Țării Românești, în pregătirea momentului aniversar…
Fostul ambasador al României în Cipru, Costin Georgescu, a fost pomenit duminică în Cipru la 9 zile de la trecerea în veşnicie. Slujba de comemorare a fost oficiată de parohul comunității româneşti din Nicosia, părintele Petre Matei. Slujba de înmormântare a fost oficiată la biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din București, iar înhumarea a avut loc…
21 de tineri cu vârste între 11 și 23 ani din România, Republica Moldova și Italia participă, începând de luni, la Școala de vară „Practici ECO”. Evenimentul face parte din proiectul Eco-inițiative desfășurat de Federația Filantropia a Patriarhiei Române și Misiunea Socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei și are loc la complexul ECOVillage din Rîșcova, Republica…
Episcopul Petroniu al Sălajului a resfinţit duminică biserica de lemn a parohiei Brebi din protopopiatul Zalău. Biserica este monument istoric şi are hramurile „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și „Sfinții Împărați Constantin și Elena”. Părintele Episcop a oferit distincţii tuturor celor care au contribuit la buna desfăşurare a lucrările de restaurare. Duminică, ierarhul a oficiat…
Sărbătoarea Sfântului Ștefan cel Mare a început la Mănăstirea Putna, în mod firesc, cu slujba de priveghere oficiată sâmbătă seara de PS Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Duminică, la primele ore ale dimineții, starețul mănăstirii a întâmpinat corurile din vetrele folclorice ale Bucovinei. Cântăreții au făcut o procesiune simbolică de la…
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a slujit duminică la Catedrala Patriarhală. În predică, ierarhul a elogiat gestul nobil al unui centurion roman care l-a rugat pe Mântuitorul Hristos să-i vindece subalternul grav bolnav. Gestul sutașului este prezentat în textul evanghelic al Duminicii a patra după Rusalii (Matei 8:5-13). Evenimentul a avut loc în Capernaum, cetatea unde…
În Duminica a patra după Rusalii, Patriarhul Daniel a explicat cum iubirea vindecătoare a lui Hristos și rugăciunea unui centurion roman virtuos au salvat viața unui om. În partea a doua a predicii, Preafericirea Sa a vorbit despre viața și virtuțile Sfântului Ștefan cel Mare, un domnitor român credincios și rugător. Patriarhul Daniel a participat…
Duminică se împlinesc 390 de ani de la moartea prin decapitare, la Constantinopol, a lui Miron Barnovschi, primul domnitor martir al românilor. Militar de carieră, viitorul voievod al Moldovei s-a născut în 1590 la Toporăuți, în regiunea Cernăuți, de pe teritoriul de astăzi al Ucrainei. Mama lui Miron Barnovschi era nepoată de soră a domnitorilor Ieremia și Simion…
Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a împlinit duminică 70 de ani. Patriarhul Daniel l-a felicitat pe ierarh cu ocazia zilei de naştere. Arhiepiscopul Irineu s-a născut în 2 iulie 1953, în comuna Băsești, județul Maramureș, din părinții Dumitru și Rozalia Pop, primind la Botez numele de Ionel. Școala elementară a urmat-o în comuna natală, între…
Duhovnicul Nicodim Măndiță a fost pomenit sâmbătă la Mănăstirea Agapia. Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a oficiat Sfânta Liturghie și o slujbă de pomenire pentru părintele protosinghel împreună cu un sobor de clerici. Zeci de oameni veniți din întreaga țară au aprins lumânări și au așezat flori la mormântul duhovnicului de…