Centrul de zi al Episcopiei Slatinei și Romanaților a organizat în perioada 5 – 20 decembrie o campanie socială intitulată „Un dar, din suflet” pentru 197 de copii din familii care au o situație materială instabilă, din municipiul Slatina. În cadrul campaniei s-au implicat cadre didactice și sute de elevi de la unități școlare din…
Societatea de Transport București și Metrorex, compania care administrează metroul din capitală, au anunțat programul de funcționare a mijloacelor de transport în comun de revelion. Program metrou Metrorex asigură transportul călătorilor cu metroul în perioada sărbătorilor de iarnă şi prezintă programul de circulaţie a trenurilor. În perioada 30 decembrie a.c. – 2 ianuarie 2024, trenurile…
Vestitorul Ortodoxiei, primul periodic al Bisericii Ortodoxe Române care a apărut după căderea regimului comunist, aniversează 34 de ani de la înființare pe 29 decembrie. Primul număr al Vestitorului Ortodoxiei a fost realizat în mai puțin de trei zile, fiind tipărit în noaptea dintre 28 și 29 decembrie 1989. Proiectul editorial a pornit de la…
Banca Națională a României (BNR) a lansat miercuri în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema „150 de ani de la nașterea lui Vladimir Ghika”. Moneda lansată începând cu 27 decembrie a fost realizată din argint de puritate 999% și are valoarea nominală de 10 lei. Tirajul maxim pentru această emisiune numismatică este de…
„Să avem același curaj ca al Sfântului Arhidiacon Ștefan fără să ne refugiem neconsolați în deprimare, să avem același curaj al martirilor și mărturisitorilor Bisericii noastre fiindcă toți aceștia ne arată că în durere și în persecuție nu au fost lăsați singuri”, a îndemnat Episcopul Macarie al Europei de Nord în predica rostită la hramul…
Episcopul Ignatie al Hușilor a oficiat miercuri Sfânta Liturghie în Parohia Grivița, județul Vaslui. În predica rostită, ierarhul a evidențiat atitudinea de mărturisitor a Sfântului Arhidiacon Ștefan. Preasfinția Sa a explicat că „orice martir trăiește, până în adâncul fiinţei sale, viaţa pe care Hristos a trăit-o. Punctul de identificare dintre Hristos și mucenici, în cazul…
Basilica.ro a stat de vorbă cu dr. Iustinian Simion, fondator al Grupului de Muzică Bizantină „Anastasios” din Târgu Mureș. O particularitate a grupului este că numără printre membrii săi medici și studenți mediciniști – o frumoasă combinație între pasiunea pentru știință și cea pentru arta cântării bizantine. Dr. Iustinian Simion, astăzi medic neurochirurg, și dr.…
La încheierea anului 2023, ne aducem aminte de cele mai interesante știri și articole citite pe fluxul nostru pe tot parcursul anului. Cititorii Basilica.ro au acces zilnic la informații din eparhiile Bisericii Ortodoxe Române din țară și din străinătate, la care se adaugă știri culturale, interviuri și subiecte de interes național pentru presă și publicul…
Mănăstirea „Nașterea Domnului” și „Sf. Cuv. Ioanichie cel Nou” și-a serbat marți hramul, slujba fiind oficiată pe șantierul viitorului lăcaș de cult al așezământului monahal. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, împreună cu Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a…
IPS Nifon a aniversat marți 24 de ani de la întronizarea ca Arhiepiscop al Târgoviștei, ocazie cu care Corala catedralei arhiepiscopale i-a pregătit un concert de colinde. Înaltpreasfințitul Păritne Nifon a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală împreună cu mai mulți clerici din administrația eparhială. La slujbă au participat Decanul și Prodecanul Facultății de Teologie…
Catedrala „Nașterea Domnului” din Brăila și-a serbat marți hramul, ocazie cu care au fost organizate mai multe activități religioase și culturale. Sfânta Liturghie de hram a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos în a doua zi după Crăciun, cum este obiceiul în eparhie. La slujba au participat numeroşi credincioşi din Brăila,…
Sfânta Scriptură se află în topul cărților vândute de Tipografia Cărților Bisericești în anul 2023. Sfânta Scriptură Biblia cu scris mare, Noul Testament cu Psalmii, Biblia publicată la 100 de ani de la Marea Unire și Biblia de la București s-au aflat în topul vânzărilor de carte la Tipografia Cărților Bisericești în anul 2023. La…
Monahiile în vârstă de la Mănăstirea Pasărea au primit marți diplome de excelență și icoane cu sfinții ocrotitori. Cele 25 de monahii cu vârsta cuprinsă între 67 și 92 de ani au fost distinse în semn de recunoștință pentru strădania și îndelunga‑slujire a monahismului, conform ziarului Lumina. Diplomele și icoanele au fost acordate la finalul…
Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfințit a fost cinstit marți la Mănăstirea Tismana din județul Gorj și la Mănăstirea Vodița de pe Valea Jiului. Mitropolitul Irineu al Olteniei a oficiat marți Sfânta Liturghie la Mănăstirea Tismana. Manifestările religioase desfășurate cu ocazia hramului au debutat în seara zilei de ajun cu vecernia mare. În predica rostită, Mitropolitul…
„Sfântul Evanghelist Luca ne spune că atunci în noaptea aceea, niște păstori din apropiere își păzeau turmele pe câmp. Îndemnați de un înger, ei au alergat la peștera Betleemului și au aflat pe Iisus Hristos Pruncul culcat în iesle (…) Așa au devenit păstorii primii Apostoli ai Mântuitorului”, a explicat Episcopul Andrei al Covasnei și…
Preotul Profesor Daniel Buda, Decanul facultății de Teologie din Sibiu, a trecut la viața veșnică marți seară în jurul orei 20:00, la vârsta de 46 de ani. Pr. Prof. Dr. Habil. Daniel Buda s-a născut pe 7 iunie 1977 la Târgu Lăpuș, Maramureș. Din 2020 a fost Decan al Facultății de Teologie „Andrei Șaguna” din…
Patriarhia Română exprimă profundul său regret pentru victimele incendiului care a avut loc în dimineața zilei de marți, 26 decembrie 2023, în localitatea Tohani, comuna Gura Vadului, la pensiunea Ferma Dacilor, din județul Prahova, în urma căruia și-au pierdut viața un copil și 5 persoane adulte, dar sunt date dispărute şi alte persoane . În…
„Naşterea Domnului să fie cea care să trezească în noi dorinţa de a deveni raiurile lui Dumnezeu”, a îndemnat Episcopul Ignatie al Hușilor în pastorala de Crăciun. Preasfinția Sa l-a citat pe Sfântul Calist Patriarhul care „ne spune că ‹raiul preafrumos sădit de Dumnezeu cu înţelepciune la răsărit de Eden este chip al omului dinăuntru›,…
Icoana Pantocrator a Catedralei Naționale este aproape de finalizare, la sfârșitul lunii ianuarie 2024 sunt programate lucrările de montare a mozaicului în cel mai înalt punct al lăcașului de cult, anunță Ziarul Lumina. Chipul Mântuitorului va reprezenta o parte din centrul icoanei mari, completat de restul elementelor la care se lucrează în prezent, precum haina,…
„Mântuitorul, născându-Se, aduce pace și înțelegere pe pământ. Ne-o spune textual: ‹Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu› (Ioan 14, 27). Acolo unde este prezent El, este prezent și duhul păcii Lui”, a transmis Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului în scrisoarea pastorală de Crăciun.…