În perioada 8–15 octombrie, membrii și colaboratorii filialei Iași a Asociației Medicilor și Farmaciștilor Ortodocși Români (AMFOR) au oferit asistență medicală pelerinilor Sfintei Parascheva. Au fost implicați medici de diverse specialități din toate spitalele din Iași sau din cabinete medicale individuale, asistenți medicali și studenți la medicină, care și-au desfășurat activitatea la un punct fix…
Cu ocazia hramului Catedralei Mitropolitane din Craiova, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir va fi cinstit în perioada 22-26 octombrie printr-un program care cuprinde numeroase manifestări culturale și liturgice, renumite sub titulatura de „Zilele Craiovei Spirituale”. Programul se va deschide joi, la ora 17:00, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova cu o conferință…
Peste 500 de clerici și credincioși ortodocși români din Austria, Germania și România au participat sâmbătă la pelerinajul dedicat Sfinților Mărturisitori Ardeleni la Kufstein, Austria. Pelerinajul a fost organizat în memoria celor care au apărat credința ortodoxă în Transilvania în secolul al 18-lea. Printre aceștia se numără Sfinții Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara, Nicolae…
„Pasul următor este să construim împreună forme de sprijin care să funcționeze pe termen lung și la care femeile să poată avea acces atunci când au nevoie”, a spus sâmbătă Alexandra Nadane, Președinta Asociației România pentru Viață, care a organizat la București Conferința Națională „Împreună pentru viață”. Cei 60 de participanți au asistat la prezentări…
Înaltpreasfințitul Părinte Gheorghe, Mitropolit de Kitrus, Katerini și Platamonas (Biserica Greciei), a vizitat sâmbătă Mănăstirea Ghighiu din județul Prahova, unde s-a închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Siriaca”, potrivit Ziarului Lumina. Vizita a avut loc în contextul participării la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași. Mitropolitul grec a fost întâmpinat de Preasfințitul…
Luna septembrie a fost marcată de evenimente importante din viața Bisericii Ortodoxe Române, de la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 și aducerea moaștelor Sfintei Ana în România, până la aniversarea a 19 ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României. Luna a adus împreună mii de tineri ortodocși la început de an…
O placă memorială dedicată Reginei Maria a fost dezvelită săptămâna trecută în Parcul Virgiliano din Napoli. La ceremonie au participat: Ambasadoarea României în Italia, Gabriela Dancău; consulul general onorific al României la Napoli, Gilda Pacifico; viceprimarul orașului Napoli, prof. Laura Lieto. „Prin dezvelirea acestei plăci comemorative, înscriem numele Reginei Maria a României în memoria vie…
Tinerele familii din Episcopia Europei de Nord s-au reunit în perioada 16-17 octombrie la Copenhaga, Danemarca. Manifestarea a fost marcată și de primirea în Biserica Ortodoxă a doi tineri suedezi în vârstă de 20 de ani. Întâlnirea ajunsă la cea de a opta ediție a avut ca temă „Familia ortodoxă în diaspora: cum rămânem împreună…
„Această asumare a suferinței celuilalt este cea mai mare mângâiere și face mai mult decât mii de vorbe pe care am vrea să le adresăm cuiva”, a subliniat duminică Episcopul Ignatie al Hușilor în Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol, Marea Britanie. Pornind de la pericopa evanghelică a învierii fiului văduvei din Nain,…
Parohia „Sfântul Cuthbert și Sfântul Beda Venerabilul” din Durham, Marea Britanie, a aniversat duminică doi ani de la sfințirea bisericii, printr-o Sfântă Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie, Arhiepiscopul Marii Britanii și Irlandei de Nord. La slujbă a participat și Nicoleta Teodorovici, Consulul General al României la Manchester, care a evidențiat rolul Bisericii în păstrarea…
În ziua de 20 octombrie, Biserica Ortodoxă pomenește descoperirea moaștelor Sfântului Cuvios Gherasim din Chefalonia (Kefalonia), noul pustnic care a viețuit în secolul al XVI-lea și a întemeiat o mănăstire de călugărițe pe insulă. Cunoscut pentru viața sa de nevoință și pentru darul vindecării bolnavilor și al izgonirii duhurilor necurate, el este cinstit și pe…
„Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea acestei Sfinte Mănăstiri, a ascultat și împlinit cuvântul Domnului din fragedă copilărie, sfințindu-și, deopotrivă, sufletul și trupul”, a spus duminică Arhiereul vicar Teofil de Iberia al Spaniei și Portugaliei. Sfânta Liturghie a fost oficiată la altarul exterior al așezământului monahal. Preasfinția Sa a subliniat importanța învierii lăuntrice prin împlinirea cuvântului lui…
Episcopul vicar Teofil Trotușanul al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului a sfințit duminică pictura bisericii Parohiei Dofteana II din județul Bacău. Cu acest prilej, ierarhul a îndemnat la responsabilitate în înțelegerea unuia dintre cele mai mari daruri ale lui Dumnezeu pentru oameni: „Prețuiți viața, dragii mei, dar prețuiți-o în legătură cu izvorul ei, adică cu Mântuitorul…
Episcopia Sălajului a marcat duminică 19 ani de la înființare printr-un program liturgic, la Catedrala „Înălțarea Domnului” din Zalău. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Benedict a subliniat modelul oferit de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, ocrotitorul eparhiei. „Sfântul Luca a avut o triplă însușire a personalității sale, sau mai bine spus, a fost în același…
Biserica restaurată a bolniței Mănăstirii Hurezi din județul Vâlcea a fost resfințită duminică de Mitropolitul Irineu al Olteniei împreună cu Arhiepiscopul Varsanufie al Râmnicului și cu Episcopul Nicodim al Severinului și Strehaiei. Lăcașul de închinare a primit-o ocrotitoare și pe ctitora sa, Sf. Doamnă Maria Brâncoveanu. Momentul a marcat împlinirea a 230 de ani de…
Mitropolitul Ioan al Banatului a evidențiat vineri contribuția condeierilor plugari la viața culturală a Banatului în cadrul unei conferințe aniversare organizată în Aula Academiei Române – Filiala Timișoara. Forul academic a marcat 255 de ani de presă în Banat, printr-o manifestare menită să sublinieze istoria și diversitatea publicațiilor din regiune. Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a subliniat…
„Dumnezeu nu-l abandonează pe omul căzut, ci-l caută, îl găsește, îl ridică și-i dăruiește o viață nouă, o viață adevărată”, a explicat duminică Episcopul vicar Samuel Bistrițeanul al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Dobric din județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul hramului bisericii de lemn a așezământului monahal, ocrotită de…
Fundația „Episcop Melchisedec” a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului a desfășurat joia trecută, în Sala „Dosoftei” a Centrului Eparhial, o întâlnire dedicată prevenirii violenței școlare. Manifestarea „Cultura – alternativa la comportamentele de risc” a reunit cadre didactice și invitați în jurul unei preocupări comune: prevenirea comportamentelor care afectează dezvoltarea copiilor și a adolescenților. În deschiderea întâlnirii,…
Arhiereul vicar Iachint de Pacific al Episcopiei Australiei și Noii Zeelande a evidențiat duminică suferința românilor din diaspora, care se confruntă adesea cu durerea pierderii celor dragi rămași în țară. „Creștinul plânge, dar plânge cu nădejde”, a spus ierarhul. Preasfinția Sa a slujit împreună cu Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul Australiei și Noii Zeelande, în Parohia…
„Suntem chemați să ne raportăm la cei din jur cu dragoste, respect și înțelegere, așa cum ne dorim și noi să fim tratați de către ei”, a spus duminică Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud în Parohia „Sf. Martiri Brâncoveni” din Căușeni, Republica Moldova. Preasfinția Sa a explicat învățăturile Mântuitorului Iisus Hristos din Predica de…