Final de an școlar la Seminarul bucureștean

Gheorghe Anghel

La Seminarul Teologic Ortodox din Bucureşti a avut loc joi, 23 iunie 2016, serbarea de sfârşit de an. Cei mai buni dintre ei au primit diplome și premii. Prezent în mijlocul elevilor, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, le-a transmis acestora binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, și a oferit premii celor mai merituoși dintre ei.

Festivitatea a fost completată de două momente artistice, în care protagoniști au fost elevii. În prima parte, grupul psaltic al celor două clase terminale au interpretat cântări bizantine, apoi corul seminarului a susţinut un concert de muzică populară din repertoriul românesc şi grecesc.

Festivitatea s-a desfășurat în prezența cadrelor didactice și a părinților.

În anul școlar 2015-2016, Seminarul Teologic Ortodox din București a avut 191 de elevi.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5