Eparhii

Festivitate de absolvire la Seminarul Teologic Ortodox Arad

basilica.ro
Festivitate de absolvire la Seminarul Teologic Ortodox Arad

Marți, 27 mai 2014, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscop al Aradului, la Seminarul Teologic Ortodox din Arad s-au desfășurat festivitățile de absolvire pentru a șaisprezecea generație de elevi seminariști.

După ce toți cei prezenți au intonat Troparul Învierii și Rugăciunea Domnească, în deschidere Părintele Director al Seminarului arădean, pr. prof. Pompiliu Gavra a transmis mesajul de salut întregii asistențe și implicit cel de felicitare către absolvenții promoției 2014, după care în auzul ultimului clinchet de clopoțel, absolvenților clasei a XII-a le-au fost înmânate diplomele de absolvire.

În acordurile imnului academic Gaudeamus igitur s-a înfăptuit emoționantul moment de predare a cheii către elevii clasei a XII-a însoți de alocuțiunile șefului de promoție Alin Ciotea (media 9,85) și a reprezentantului clasei a XI-a, Ștefan Muț, ca cel care a preluat cheia responsabilităților elevilor generațiilor următoare.

S-au adresat, mai apoi, gândurile de felicitare și totodată de responsabilizare, absolvenților de către ÎPS dr. Timotei Seviciu, arhiepiscop al Aradului, de către dl. Glad Varga, consilier local, reprezentantul primarului Aradului; lect. univ. pr. Lucian Farcașiu, din partea Facultății de Teologie „Ilarion V. Felea” din carul Universității „Aurel Vlaicu” Arad; lect. univ. dr. Martin Neagu, din partea Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.

Festivitatea s-a încheiat cu un mic concert susținut de corul Seminarului arădean, dirijat de arhid. prof. Tiberiu Ardelea, potrivit episcopiaaradului.ro.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5