Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) a derulat recent o serie de activități inedite și foarte eficiente în prevenirea și combaterea traficului de persoane. Din Țările de Jos a fost adus Escape Truck, un instrument inovator de educație experiențială destinat adolescenților, tinerilor și viitorilor polițiști.
În interiorul camionului, trăind experiența unei persoane traficate, aceștia au putut descoperi răspunsurile la întrebările:
- Cum poți ajunge în situația de a fi recrutat(ă) pentru a fi traficat(ă)?
- Care sunt vulnerabilitățile de care profită traficanții?
- Cum putem recunoaște semnele că o persoană este victimă a exploatării?
Concept

Experiența din interiorul camionului educativ a avut la bază două scenarii dedicate principalelor forme de exploatare întâlnite la nivel național, respectiv exploatarea sexuală și exploatarea prin muncă forțată.
Pornind de la poveștile reale ale unor victime, participanții au descoperit treptat vulnerabilitățile exploatate de traficanți, modul în care aceștia acționează și consecințele fizice și psihice ale situațiilor de exploatare.
„Elementul inovator al metodei constă în transformarea informației într-o experiență care poate fi trăită și înțeleasă. Într-un spațiu special amenajat, participanții trebuie să descifreze indicii și să rezolve situații care îi ajută să înțeleagă mecanismele traficului de persoane și să identifice semnele timpurii ale exploatării”, au explicat reprezentanții ANITP.
Desfășurarea proiectului

Prima etapă a activităților a avut loc în perioada 14–19 septembrie 2026, pe traseul Cluj-Napoca – Brașov – Câmpina – București, cu activități dedicate inclusiv elevilor de la instituțiile de formare a viitorilor polițiști.
Cea de-a doua etapă a avut loc în perioada 5–11 octombrie 2026, pe traseul București – Pitești – Craiova – Timișoara, unde camionul de tip Escape Truck a fost prezent în zone centrale, frecventate de tineri, având drept beneficiari elevi de gimnaziu din mai multe instituții de învățământ sau centre de plasament. De activități au beneficiat și studenții Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din capitală.
Bilanț

„Te simți și te pui în locul ei și este foarte ciudat. Simți un fior, te ia tremuratul, mai ales că vezi condițiile, auzi povestea, vezi lucrurile, obiectele din casă”, a declarat Elena, o tânără care a trecut prin Escape Truck în prima etapă a proiectului.
Experiența imersivă le-a clarificat mai bine celor aproape o mie de tineri participanți (dintre care o treime viitori polițiști) în ce constă manipularea victimelor traficului de persoane, multe recrutate prin metoda Loverboy, în care exploatatorul pretinde inițial că este îndrăgostit de ele.
Experiențele Escape Truck au fost derulate cu sprijinul autorităților de resort din Regatul Țărilor de Jos și al organizației World Vision Romania.
















