Eparhii

Episcopul Giurgiului despre vameșul „cel mic de statură” dar „mare la suflet”

Sorin Ioniţe
Episcopul Giurgiului despre vameșul „cel mic de statură” dar „mare la suflet”
Foto creditEpiscopia Giurgiului

Episcopul Ambrozie a vorbit duminică în Catedrala Episcopală din Giurgiu despre gestul prin care vameșul „Zaheu cel mic de statură se dovedeşte a fi mare la suflet”.

Relatând textul evanghelic duminical, ierarhul a evidențiat faptul că vameșul a renunțat la jumătate din avuţia sa, „pe care se hotărăşte să o împartă săracilor şi, în plus, să restituie împătrit celor pe care i-a păgubit, aşa cum prevedea Legea Veche”.

„Gestul acesta a reprezentat o căinţă sinceră şi deplină a vameșului Zaheu, o convertire totală, o reîntoarcere de pe drumul păcatului la o nouă viaţă în Hristos, intrând în comuniunea ucenicilor Mântuitorului”, a spus Preasfinția Sa.

În aceeași omilie, chiriarhul a vorbit despre Sf. și Dreptul Simeon, primitorul de Dumnezeu, și despre Sf. Prorociță Ana, pomeniți în Biserica Ortodoxă pe 3 februarie.

La finalul Sfintei Liturghii, Episcopul Giurgiului a oferit pentru preoți și credincioși câteva publicații religioase.

Mai multe detalii și fotografii de la eveniment puteți afla consultând site-ul oficial al eparhiei.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5