Eparhii, Patriarhia Română

Duminica a II-a a Postului la Patriarhie

basilica.ro

Bucureștenii au participat în număr mare în Duminica a doua a Postului Mare, la slujba de la Catedrala patriarhală. Oamenii urcă Dealul Mitropoliei, atât la sărbători, cât și în cursul săptămânii, pentru a fi prezenți la slujbe, dar și pentru a se închina la moaștele Cuviosului Dimitrie cel Nou și la ale Sfinților Împărați Constantin și Elena.

Liturghia Sfântului Vasile cel Mare a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, informează TRINITAS TV. Preasfinția Sa a ținut și un cuvânt de învățătură.

„Teologul care a apărat și a formulat adevărata credință despre posibilitatea oamenilor de a cunoaște și de contempla încă din viața aceasta pământească slava Preasfintei Treimi și a apărat practica îndelungată a călugărilor isihaști, adică a celor care s-au retras pentru a căuta liniștea pacea și odihna duhovnicească și și-au petrecut viața în osteneala rugăciunii neîncetate sau a rugăciunii lui Iisus”, a spus PS Părinte Varlaam Ploieșteanul.

Duminica următoarea a Postului Mare va fi închinată Sfintei Cruci.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5