„La mormânt nu se sfârșește iubirea. La mormânt se sfârșește numai putința noastră de a ne mai îmbrățișa pentru o vreme”, a transmis joi Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord.
Ierarhul a avut un cuvânt impresionant la înmormântarea Mariei Crăciun, bătrâna prescurăriță Copenhaga. Octogenara s-a mutat recent la cele veșnice după ce, timp de 18 ani, a pregătit prescurile pentru Sf. Liturghie.
„Pentru noi, sora Maria a fost unul dintre acele suflete smerite care țin o comunitate laolaltă, asemenea unor rădăcini care hrănesc un copac. A fost o prezență discretă, luminoasă, plină de evlavie și de dragoste, o inimă care bătea împreună cu inima Bisericii”, a spus Preasfinția Sa.
Lucrare mângâietoare pentru aproapele
Părintele episcop a amintit originea socială modestă a prescurăriței din Copenhaga, născută în județul Giurgiu, într-o familie unde, „între brazdele pământului și mâinile muncite ale părinților, a înțeles că pâinea nu este niciodată un lucru neînsemnat”.
„Pâinea înseamnă viață, înseamnă osteneală, înseamnă binecuvântare, înseamnă părtășie cu celălalt. Iar Atotmilostivul Dumnezeu, în purtarea Sa de grijă, avea să-i rânduiască, spre sfârșitul vieții, o slujire atât de frumoasă, legată tocmai de pâine: pregătirea prescurilor pentru Dumnezeiasca Liturghie.”
Amintind că doamna Maria a fost asistent medical de înaltă specializare, care a lucrat în sala de operații, Preasfințitul Părinte Macarie a subliniat că „mai târziu, la biserică, aceleași mâini deprinse să îngrijească trupul omenesc au început să pregătească pâinea pentru Sfânta Euharistie – Trupul Mântuitorului, spre tămăduirea sufletelor și a trupurilor”.
Mamă și bunică
Doamna Maria se mutase în Danemarca pentru a-i fi aproape fiicei, care are cinci copii și este stabilită în această țară. În acest sens, ierarhul a subliniat binecuvântarea de a avea o bunică în familie.
„Mai ales aici, în diaspora, departe de pământul natal, unde uneori părinții sunt copleșiți de grijile vieții, de muncă și de responsabilități! Bunica este adeseori acel om care are întotdeauna timp”, a explicat Preasfinția Sa.
„Bunica este aceea care păstrează în casa copiilor și a nepoților mireasma și căldura casei părintești. O bunică nu le dăruiește nepoților doar o parte din timpul ei. Le dăruiește o parte din însăși viața ei.”
Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord a evocat devotamentul și implicarea defunctei în toate activitățile bisericești încă de la venirea la Copenhaga: „Dintre toate aceste lucrări, una a rămas deosebit de dragă inimii sale: pregătirea prescurilor”.
„Ce mare taină! Într-o prescură se întâlnesc osteneala pământului, truda omului, rugăciunea Bisericii și darul cerului. Iar vreme de optsprezece ani, Maria a frământat a prescuri.”
Lacrimile, mărturia iubirii veșnice
Ierarhul a mai amintit că despărțirea sufletului de trup nu este definitivă în viziunea creștin ortodoxă și că moartea nu este un sfârșit absolut.
„Vor fi zile când o amintire, un lucru rămas în casă, o fotografie sau un miros de pâine proaspătă vă vor aduce lacrimi în ochi. Nu vă temeți de aceste lacrimi. Ele sunt mărturia iubirii care nu a murit. Însă vă rog să nu o păstrați pe mama și bunica voastră numai în amintiri. Păstrați-o și în rugăciune!”
În ultima parte a cuvântului Preasfinției Sale, Părintele Episcop Macarie a spus că mutarea Mariei Crăciun la Domnul este și un moment de cercetare a propriei noastre vieți.
„Astăzi, Maria ne vorbește tocmai prin faptele ei. Ne amintește că viața este scurtă, dar dragostea poate rodi dincolo de hotarele ei. Ne amintește că nu luăm nimic material cu noi din această lume, dar faptele iubirii ne însoțesc înaintea lui Dumnezeu. Și ne amintește că omul care își dăruiește viața celorlalți nu pleacă niciodată cu totul din mijlocul lor. Rămâne în binele pe care l-a făcut, în rugăciunile pe care le-a înălțat, în sufletele pe care le-a mângâiat”, a spus ierarhul.
Anul 2026 a fost desemnat în Patriarhia Română drept Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame). Acesta reprezintă și un prilej de a le omagia pe femeile obișnuite care calcă pe urmele sfintelor prin grija jertfelnică față de aproapele și slujirea lor în familie și societate.
