Corala Armonia, la hramul parohiei din Bristol. Doar plânsul copiilor ne amintea că suntem pe pământ, a spus IPS Iosif

Sorin Ioniţe
Foto creditMitropolia Europei Occidentale și Meridionale

Corala Armonia a fost prezentă la hramul Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol, Marea Britanie, în perioada 20-22 mai 2022. Membrii coralei au oferit răspunsurile la slujbe și au susținut un concert caritabil pentru susținerea centrului social construit de Mănăstirea Rebra-Parva din Bistrița-Năsăud.

Liturghia de duminică a fost oficiată de Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale și Meridionale care a apreciat prestația Coralei Aromnia spunând că doar „plânsul copiilor ne amintea uneori că suntem, aici, pe pământ”.

În cuvântul adresat credincioșilor, Mitropolit Iosif a vorbit despre Sfânta Împărăteasă Elena ca model de dragoste jertfelnică pentru toate mamele și îndemn pentru ele de a-și crește pruncii aproape de Hristos și de Biserică.

După Sfânta Liturghie, IPS Iosif l-a hirotesit pe preotul paroh Ioan Claudiu Moldovan protoiereu al Protopopiatului misionar din zona de Sud-Vest a Angliei.

La slujbă a participat și Excelența Sa Laura Popescu, Ambasadorul român în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5