O sută de vârstnici din Protoieriile Panciu și Focșani II au beneficiat de consultații oftalmologice gratuite cu ajutorul Federației Filantropia a Patriarhiei Române.
Inițiativa a debutat luni, 12 octombrie, la așezământul Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din orașul Panciu, unde 60 de vârstnici din comunitățile învecinate au beneficiat de control medical, în urma căruia vor primi gratuit o pereche de ochelari, conform diagnosticului stabilit.
În ziua următoare, alți 40 de vârstnici au beneficiat de consultații oftalmologice gratuite la așezământul Parohiei Budești.
Potrivit Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, acest demers vine în completarea acțiunilor desfășurate la începutul primăverii în protoieriile Buzău I și Buzău II.
Activitatea face parte din Campania „Ajută un bătrân să zâmbească!”, prin care au fost sprijiniți, până în prezent, peste 5.000 de bătrâni din mediul rural și urban.
















