Diaspora

Comunitatea ortodoxă din Durham a aniversat doi ani de la sfințirea bisericii

basilica.ro
Comunitatea ortodoxă din Durham a aniversat doi ani de la sfințirea bisericii
Foto creditArhiepiscopia Marii Britanii și Irlandei de Nord

Parohia „Sfântul Cuthbert și Sfântul Beda Venerabilul” din Durham, Marea Britanie, a aniversat duminică doi ani de la sfințirea bisericii, printr-o Sfântă Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie, Arhiepiscopul Marii Britanii și Irlandei de Nord.

La slujbă a participat și Nicoleta Teodorovici, Consulul General al României la Manchester, care a evidențiat rolul Bisericii în păstrarea identității spirituale și culturale a românilor din diaspora.

Tainica lucrare a puterilor dumnezeiești

Înaltpreasfinția Sa a explicat minunea învierii fiului văduvei din Nain, evidențiind puterea Mântuitorului Iisus Hristos asupra morții și nădejdea vieții veșnice: „Acolo unde se ajunge la limita puterilor omenești, se descoperă tainica lucrare a puterilor dumnezeiești”.

Arhiepiscopul a subliniat cele trei învieri săvârșite de Mântuitorul, cea a fiicei lui Iair, a fiului văduvei din Nain și a lui Lazăr, care prefigurează învierea cea de obște și arată chemarea întregii omeniri la viața veșnică.

Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie a evidențiat înnoirea sufletească a omului prin credință, subliniind că întâlnirea cu Hristos trebuie să aducă o schimbare în viața fiecărui creștin.

„Să devenim o prezență vindecătoare în lumea aceasta – asta este chemarea”, i-a îndemnat IPS Atanaisie pe credincioși.

Predica integrală a Arhiepiscopului Marii Britanii și Irlandei de Nord poate fi citită aici.

Comunitate multiculturală

IPS Atanasie împreună cu pr. Andrew Louth, care a înființat parohia, și pr. Justin Mihoc, actualul paroh al comunității. Foto credit: Arhiepiscopia Marii Britanii și Irlandei de Nord

Comunitatea ortodoxă din Durham a fost înființată în 1996, în strânsă legătură cu mediul universitar al orașului, reunind credincioși de diferite naționalități. Un rol important în dezvoltarea parohiei l-a avut părintele profesor Andrew Louth, teolog și patrolog ortodox, care a păstorit comunitatea timp de aproape două decenii.

Ulterior, lucrarea pastorală a fost continuată de părintele Justin Mihoc. Prin eforturile enoriașilor, o fostă capelă funerară de pe Providence Row a fost restaurată și transformată în biserică ortodoxă. În 2023, comunitatea a început să săvârșească slujbele în propriul lăcaș de cult.

Biserica parohiei din Durham a fost sfințită în 12 octombrie 2024 de Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale, împreună cu Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal.

În prezent, slujbele sunt oficiate în principal în limba engleză, parohia reunind credincioși de diferite origini, precum și studenți și cadre universitare din Durham.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5