Eparhii

„Clubul de vacanță” – proiect socio-educativ implementat în Protopopiatul Urziceni

În Sala de Festivități a Protopopiatului Urziceni a fost demarat marți, 28 iunie 2016, proiectul socio-educativ Clubul de vacanță care se va desfășura pe parcursul întregii vacanțe de vară, după cum ne-a precizat Pr. Gabriel Ghiaur, Secretarul Protopopiatului Urziceni.

Acest program educativ se află la cea de-a VIII – a ediție şi este organizat de Protopopiatul Urziceni prin Biroul de Asistenţă Socială, şi în colaborare cu Organizaţia World Vision România. Proiectul este gândit astfel încât să ofere o alternativă pentru familiile din comunitate care au copii. Cei mici sunt invitați să-și petreacă o parte din timpul liber  sub supravegherea atentă a voluntarilor misionari implicaţi.

De două ori pe săptămână, respectiv marţea şi joia, între orele 10:00 şi 12:00, copiii din comunitate se întâlnesc şi realizează activităţi instructiv – educative şi recreative (meditaţii la limba română şi matematică; desen; şah, table, remmy, monopoly, europolis etc.). Micuţii vor fi îndrumați de Toma Adriana Mariana – asistent social și coordonator al grupului de cateheză Muguri de Lumină al Protopopiatului alături de părintele misionar Gangă Nicolae și următoarele cadre didactice voluntare: doamna Nae Petra – învățătoare, doamna Ungureanu Ecaterina – psiholog și doamna Marcu Georgeta – profesor.

Persoanele care doresc să-şi înscrie copiii pot afla detalii la sediul Protopopiatului (strada Regele Ferdinand, nr. 89, Municipiul Urziceni) sau pot trimite solicitări următoarea adresă de e-mail: [email protected].

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5