Asociația „Acoperământul Maicii Domnului” va amenaja un centru de zi pentru copii defavorizați, în locul unei foste centrale termice dintr-un cartier din municipiul Satu Mare, informează Ziarul Lumina. Președintele asociației, pr. Tiberiu Vălean de la Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, Protopopiatul Satu Mare, a anunțat că a fost obținută autorizația de construcție pentru Centrul „Sfânta Tatiana”, urmând să fie solicitat și sprijinul firmelor de construcții pentru donații. Centrul de zi se va adresa copiilor defavorizați din câteva cartiere din municipiul Satu Mare. Asociația sprijină 83 de copii și 26 de mame, având și un program after-school, cu nouă copii din ciclul primar și zece din cel gimnazial.
Centru de zi pentru copii la Satu Mare

- Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a fost cinstit la Capela Facultății de Teologie din Sibiu
- Biserica din Bătești, Prahova, a fost sfințită după lucrări de restaurare: PS Veniamin a îndemnat la iubirea aproapelui
- Mitropolitul Teofan a sfințit un nou paraclis la Dorohoi ocrotit de Sf. Paisie și Cleopa de la Sihăstria














