Eparhii

Bucurie arhierească la Parohia Mircea Vodă din municipiul Călăraşi

basilica.ro

Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească la Parohia Mircea Vodă din Protopopiatul Călărași, după cum ne-a precizat Arhidiacon Nicuşor Silviu Dascălu, Consilier Mass – Media.

Preasfinția Sa a fost înconjurat de un sobor de slujitori format din preacucernicii părinți consilieri Manuel Rusu, Daniel – Florin Enașcu, Florin Ionescu și Nicușor – Silviu Dascălu, preacucernicul părinte Ramon Eugen Ilie, Protopop de Călărași, alți preoți şi diaconi.

Cu această ocazie, Preasfinția Sa a hirotesit iconom stavrofor pe Pr. paroh Constantin Sima pentru activitatea desfășurată în parohie.

În cuvântul de învăţătură adresat numeroşilor credincioşi prezenţi, Preasfinţia Sa a vorbit despre credința femeii cananeence pe care a lăudat-o Mântuitorul Iisus Hristos, despre puterea credinței în Iisus Hristos în viața noastră de fiecare zi.

După oficierea Sfintei Liturghii, Întâistătătorul Eparhiei a săvârșit slujba parastasului pentru fericiții ctitori, binefăcători şi slujitori ai bisericii parohiale Mircea Vodă din municipiul Călăraşi.

De asemenea, Preasfinția Sa a cercetat parohiile Sfântul Ierarh Nifon și Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din municipiul Călărași.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5