Social

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat Spitalului de Pediatrie din Pitești produse de igienă în valoare de 18.000 lei

Foto creditCristian Gheorghe

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat Spitalului de Pediatrie din Pitești produse de igienă în valoare de 18.000 lei. Acțiunea a fost realizată prin Sectorul Social-Filantropic și de Misiune al eparhiei.

„Relația noastră cu spitalul fiind una veche, trebuie să fie marcată o dată la câteva luni, pentru că aici și pruncuții noștri, pruncuții argeșenilor, ajung spre a fi tămăduiți în momentele lor de suferință”, a declarat, pentru Trinitas TV, pr. Andrei Diaconescu, consilierul eparhial care coordonează Sectorul Social-Filantropic și de Misiune al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului.

„Dăm slavă lui Dumnezeu că putem să facem astfel de daruri și sperăm că și pe viitor vom face astfel de întâlniri, atât cu cadrele medicale, cât și cu pacienții acestui spital.”

Dr. Tudor Ionescu, directorul unității medicale, i-a transmis mulțumiri Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, subliniind că sprijinul primit este de mare ajutor pentru echilibrarea bugetului spitalului.

„Mulțumim și pentru întreaga colaborare de-a lungul timpului cu Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului și Înaltpreasfințitul Părinte Calinic”, a subliniat dr. Tudor Ionescu.

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului susține activitatea Spitalului de Pediatrie din Pitești prin diferite evenimente caritabile și acțiuni social-filantropice organizate periodic, informează reprezentanții eparhiei.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5