Social

Asociația Medicilor și Farmaciștilor Ortodocși Români a acordat asistență medicală pelerinilor Sfintei Parascheva

Asociația Medicilor și Farmaciștilor Ortodocși Români a acordat asistență medicală pelerinilor Sfintei Parascheva
Foto creditDoxologia.ro

În perioada 8–15 octombrie, membrii și colaboratorii filialei Iași a Asociației Medicilor și Farmaciștilor Ortodocși Români (AMFOR) au oferit asistență medicală pelerinilor Sfintei Parascheva.

Au fost implicați medici de diverse specialități din toate spitalele din Iași sau din cabinete medicale individuale, asistenți medicali și studenți la medicină, care și-au desfășurat activitatea la un punct fix de prim ajutor organizat de Policlinica și Spitalul Providența ale Arhiepiscopiei Iașilor, situat alături de punctul medical avansat organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Iași și echipele Universității de Medicină și Farmacie / Unității de Primiri Urgențe – SMURD Iași.

Un sprijin important l-au oferit și Voluntarii Sfintei Parascheva, voluntarii Crucii Roșii, reprezentanții ISU și jandarmii, care au contribuit la identificarea și îndrumarea către echipele medicale a persoanelor care aveau nevoie de îngrijiri.

Au fost acordate 320 de consultații, iar pentru 4 dintre pacienți a fost solicitat transportul spre spital cu ambulanța. Cazuistica a fost una variată, de la viroze respiratorii, cefalee, tulburări digestive și crize hipertensive până la crize de dureri lombare, contuzii sau fracturi.

Mărturiile medicilor

„De-a lungul anilor, am întâlnit numeroși pelerini care revin an de an, iar unii dintre ei trec pe la punctul de prim ajutor chiar și atunci când nu au nevoie de îngrijiri medicale, doar pentru a mă saluta și a-mi mulțumi pentru sfaturile care le-au fost de folos în trecut”, transmite dr. Contesina Gașpar, medic primar medicină de familie.

„Aceste întâlniri reprezintă una dintre cele mai frumoase satisfacții ale activității mele, deoarece îmi reamintesc că, dincolo de actul medical propriu-zis, grija față de oameni înseamnă și ascultare, empatie, încredere și continuitate.”

„Au trecut peste 20 de ani de când vin ca medic voluntar în cadrul AMFOR”, spune dr. Laura Bârlădeanu-Giurgi, medic primar medicină de familie.

„În mijlocul oboselii și al miilor de oameni, echipa noastră încetează să mai fie doar un grup de colegi, devenind o adevărată familie de prieteni uniți în credință și în aceeași misiune sfântă.”

„Ca medic pediatru, simt o responsabilitate aparte față de copiii și familiile care ajung în aceste zile la Iași, uneori obosiți de drum sau aflați în situații medicale care le provoacă îngrijorare după ore de așteptare”, declară șef lucr. dr. Otilia-Elena Frăsinariu, medic primar pediatrie, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași.

„Cu fiecare an câștig nu numai o bună experiență profesională, ci mai ales una umană. Pelerinii m-au învățat semnificația sacrificiului, a dedicației, dar și a smereniei, înțelegând de la an la an că, dăruind din ceea ce sunt, ca medic și om, primesc în schimb o primenire sufletească de care altfel nu m-aș putea bucura”, spune dr. Roxana Chiruță, medic primar medicină de familie.

Vezi mai multe mărturii aici.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5