Evenimente

13-16 august: Hramul Mănăstirii Putna (Programul complet)

Sorin Ioniţe
Foto creditMănăstirea Putna

Mănăstirea Putna își va serba hramul istoric miercuri, 15 august, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

Cu acest prilej, la Putna au loc în perioada 13-16 august 2018 mai multe evenimente duhovnicești, liturgice, dar și cultural-istorice.

Printre acestea se numără depunerea Coroanei reconstituite a Sf. Ștefan cel Mare pe mormântul său, dar și redeschiderea căii ferate Dornești – Rădăuți – Putna, care a fost închisă în 2012.

Hramul Mănăstirii Putna – Programul complet:


Luni, 13 august

Ora 13.30 – Binecuvântarea Coroanei reconstituite a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Marți, 14 august

Ora 9.00 – Aducerea spre închinare a sfintelor moaște ale Sfântului Iacob Putneanul din Paraclisul Sfinții Apostoli Petru și Pavel al mănăstirii în baldachinul din incinta mănăstirii.

Ora 11.20 – Plecarea trenului care transportă Coroana reconstituită a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și delegația CFR pe relația Suceava – Dornești – Rădăuți – Putna.

Ora 13.30 – Ceremonia de redeschidere a căii ferate spre Putna, Gara CFR Putna.

Ora 14.45 – Coroana și delegația CFR sunt întâmpinate de obștea mănăstirii și credincioși. Coroana este depusă pe mormântul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare.

Ora 18.00 – Privegherea la Adormirea Maicii Domnului.

Miercuri, 15 august – Adormirea Maicii Domnului

Ora 6.30 – Slujba de sfințire a Aghesmei mici și  Taina Sfântului Maslu în incinta mănăstirii.

Ora 7.00 – Acatistul Adormirii Maicii Domnului, în biserica voievodală, în fața icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

Ora 9.30 – Sfânta Liturghie arhierească.

Ora 18.00 – Slujba Privegherii în cinstea Sfinților Martiri Brâncoveni și a ctitorilor sfinți ai Mănăstirii Putna.

Joi, 16 august – Pomenirea ctitorilor

Ora 7.00 – Acatistul Sfinților Martiri Brâncoveni.

Ora 9.30 – Sfânta Liturghie cu pomenirea ctitorilor Mănăstirii Putna.

Ora 11.30 – Slujba Parastasului pentru pomenirea ctitorilor Mănăstirii Putna.

Ora 19.00 – Ducerea sfintelor moaște ale Sfântului Iacob Putneanul în Paraclisul mănăstirii. Coroana va fi ridicată de pe mormântul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și așezată în Muzeul mănăstirii.

Ora 20.00 – Seară de muzică clasică și poezie creștină la Arhondaricul „Mitropolit Visarion Puiu”. Invitat principal: violonistul Andrei Tudor.


Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5