Restaurarea Universității din București a dezvăluit ruinele vechii Academii Domnești de la Sf. Sava

Prima etapă din proiectul de consolidare și restaurare a Palatului Universității din București s-a încheiat cu descoperirea, în curtea interioară a clădirii, a ruinelor strămoașei acestei instituții: Academia Domnească de la Mănăstirea „Sf. Sava”.

Aceasta a fost prima școală de învățământ superior din Țara Românească, fondată în 1694 de domnitorul Constantin Brâncoveanu.

Pentru moment, zidurile descoperite au fost conservate, urmând să fie puse în valoare după lucrările de consolidare și restaurare.

Ruinele vor fi conservate și puse în valoare după terminarea lucrărilor de reabilitare a clădirii Universității din București. Foto: Construcții Erbașu

Lucrările sunt realizate de Construcții Erbașu în asociere cu alte două companii și finanțate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții.

Ruinele vor fi conservate și puse în valoare după terminarea lucrărilor de reabilitare a clădirii Universității din București. Foto: Construcții Erbașu

Restaurarea celei mai mari clădiri de educație din România va include consolidarea structurală, refacerea acoperișului, restaurarea fațadelor, refacerea decorațiunilor istorice, eliminarea umidității și a infiltrațiilor și montarea unui sistem de iluminat arhitectural.

Biserica și Academia de la Mănăstirea „Sf. Sava” fotografiate în 1864. Sursa foto: Once Upon a Time in Bucharest

Chiliile și biserica Mănăstirii „Sf. Sava” se găseau peste drum de fosta Academie Domnească.

Foto credit: Facebook / Construcții Erbașu

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente