Resfințirea bisericii Parohiei Hoisești din județul Iași

Biserica parohiei Hoisești, județul Iași, a fost resfințită în Duminica Pogorârii Sfântului Duh de PS Calinic Botoșăneanul. Preasfinția Sa a fost întâmpinat la primele ore ale dimineții de soborul preoților, de credincioșii din parohie și de numeroși localnici din satele învecinate și din Iași, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova. Slujba de resfințire a fost urmată de Sfânta Liturghie și de Vecernia Rusaliilor.

PS Calinic Botoșăneanul a citit cu acest prilej mai multe rugăciuni de dezlegare. Pentru toată osteneala depusă, pr. paroh Cristian Rotaru a primit rangul de iconom stavrofor. De asemenea, au fost oferite distincții de vrednicie credincioșilor care au susținut lucrările de construcție la biserică și la așezământul social. Părintele Mihail Roșu, protopop al Prtopopiatului Iași 3, a rostit, din încredințarea Preasfințitului Calinic Botoșăneanul, un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre importanța Sfântului Duh în viața credincioșilor și despre Sfânta Treime.

„Lucrarea Sfântului Duh este simultană cu lucrarea Tatălui și a Fiului. Tatăl este cel care dă lucrarea în lume, Fiul o înfăptuiește, iar Sfântul Duh o desăvârșește. Ușa care duce la Tatăl este Domnul nostru Iisus Hristos, iar cheia care deschide această ușă este Sfântul Duh”, a explicat pr. protopop Mihail Roșu.

Protopopul Protopopiatului Iași 3 a prezentat în continuare câteva date biografice ale parohului de la Hoisești. Pr. paroh Cristian Rotaru a remarcat că în Duminica Pogorârii Sfântului Duh este hramul bisericii din Hoisești și ziua satului. În același timp, parohul de la Hoisești a menționat că parohiile din apropierea Hoiseștiului au ajutat la reconsolidarea și înfrumusețarea lăcașului de închinăciune resfințit, dar și la construcția casei sociale.

„Acum 20 de ani, pe 20 decembrie 1993 am fost hirotonit de Preasfințitul Calinic Botoșăneanul. Consider că a fost rânduiala lui Dumnezeu și a Duhului Sfânt. În hrisovul de sfințire pe care l-am găsit în sfânta masă a bisericii noastre nu era menționat faptul că biserica noastră ar fi fost sfințită de un arhiereu. Pentru noi, această zi este una istorică. De aceea, am spus credincioșilor noștri să participe cu toții la acest eveniment al resfințirii bisericii”, a spus pr. paroh Cristian Rotaru, care a amintit în continuare evoluția și demersurile lucrărilor de reconsolidare a Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” – Hoisești. În continuare a fost sfințită casa socială a parohiei Hoisești.

Comentarii Facebook


Știri recente