Resfințirea bisericii din parohia Cernuc

Duminică, 4 mai 2014, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor parohiei Cernuc, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej Preasfinția Sa a resfințit biserica din localitate, în prezența unui ales sobor de preoți și diaconi în frunte cu protopopul locului, Preacucernicul Părinte Dan Dregan.

După resfințirea bisericii a fost săvârșită Sfânta Liturghie pe o scenă amenajată în vecinătatea locașului de cult. Pentru întreaga activitate, la finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotesit pe Preacucernicul Părinte paroh Valer-Ovidiu Nechita întru sachelar, cu dreptul de a purta brâu albastru. La rândul său, părintele paroh a oferit Preasfințitului Părinte Petroniu o icoană a Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul credincioșilor parohiei Cernuc.

Localitatea Cernuc este atestată documentar pentru prima dată în anul 1336, alături de satele învecinate Bezded și Solomon și numără în prezent aproximativ 65 de familii de credincioși ortodocși.

În locul bisericii de lemn cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” ce datează din anul 1852, între anii 1951-1959 a fost ridicată biserica actuală de zid cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”.

Din anul 2010, după venirea vrednicului preot Valer-Ovidiu Nechita locașul de cult a intrat într-un amplu proces de consolidare și reînnoire. Astfel în interiorul bisericii a fost înlocuită instalația electrică, au fost schimbate geamurile și ușile cu unele noi din tâmplărie PVC, pereții au fost legați, retencuiți și pictați în tehnica frescă grasă, pardoseala a fost refăcută prin turnarea unei șape de beton și montarea de parchet melaminat, a fost schimbat iconostasul și mobilierul bisericesc, au fost achiziționate un policandru și aplicele de pe pereți, iar instalația de încălzire a fost reparată capital. În exteriorul locașului de cult au fost efectuate lucrări de drenaj pentru captarea apei subterane, au fost înlocuite jgheaburile și burlanele, o parte a pereților a fost decopertată și retencuită, scările au fost placate cu greso-granit, iar gardul dintre biserică și casa parohială a fost înlocuit. De asemenea, sfântul locaș a fost înzestrat cu toate cele necesare săvârșirii sfintelor slujbe.

Comentarii Facebook


Știri recente