Mănăstirea Eroilor din satul Stoianovca, raionul Cantemir, Republica Moldova, își serbează hramul joi, de Înălțarea Domnului. La sărbătoare vor liturghisi Mitropolitul Petru și Episcopul Veniamin.
Hramul începe de miercuri seară cu slujba Privegherii, de la ora 18:00.
În prima parte a zilei de joi, va fi oficiată Sfințirea Mică a apei, urmată de Acatistul Înălțării Domnului și Sfânta Liturghie.
La final, în jurul orei 12:00, cei doi ierarhi vor săvârși o slujbă de pomenire pentru eroii neamului.
În ziua Praznicului Înălțării Domnului, la ora 12:00, clopotele tuturor locașurilor de cult din Patriarhia Română vor fi trase în semn de veșnică pomenire, prețuire și recunoștință față de eroii care s-au jertfit pentru libertatea, demnitatea și unitatea poporului român, mărturisirea credinței creștine și apărarea țării.
Comemorarea eroilor de sărbătoarea Înălțării Domnului este un simbol al mântuirii lor în plan personal prin asumarea jertfei făcute pentru ceilalți, pentru comunitate – adică pentru țara lor. Instituirea Zilei Eroilor în ziua de prăznuire a Înălțării Domnului a avut loc în 1920, a fost abolită de regimul comunist și reluată începând cu 1995.






