Renovarea Casei Memoriale „George Enescu” se apropie de final

Deși programate să fie finalizate în septembrie, lucrările de renovare la Casa Memorială „George Enescu” au fost realizate în proporție de 80%.

Se restaurează zidăria, tâmplăria de lemn interioară și exterioară și se refac pardoselile și acoperișul. De asemenea, se refac aleile, rigolele și platformele din piatră naturală.

Casa Memorială „George Enescu” nu a mai fost reabilitată din anii 1990, când nu au fost făcute lucrări de anvergură, informează reprezentanții Consiliului Județean Botoșani.

Reabilitarea casei memoriale face parte dintr-un proiect european transfrontalier în valoare de aproape 1,3 milioane de euro, în care Muzeul Județean de Istorie Botoșani este partenerul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării din Republica Moldova.

Proiectul „History_and_Music – values that bring us together” vizează dezvoltarea economică și creșterea potențialului turistic al zonei transfrontaliere prin investiții comune în conservarea și restaurarea patrimoniului cultural și istoric din Rezervația Orheiul Vechi – Republica Moldova și Casa Memorială „George Enescu” Liveni.

Casa Memorială „George Enescu” a fost construită în 1957, la doi ani după moartea marelui compozitor, pe locul fostei locuințe a familiei Enescu, o casă „mică cu pridvor de lemn vopsit, unde se uscau funiile de ceapă la soare”, după cum și-o amintea compozitorul în memoriile sale.

George Enescu a fost al optulea copil al familiei Maria și Costache Enescu și a manifestat din pruncie înclinație față de muzică. A început să studieze vioara de la vârsta de patru ani.

Foto credit: Facebook Consiliul Județean Botoșani

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente