Recunoștință veșnică pentru mult milostiva Sfântă

Viața minunată a Cuvioasei Parascheva a început într-un sat din apropierea Constantinopolului, Epivata, pe malul Mării Marmara, unde o tânără dorea să participe mereu la Liturghie și să asculte cuvintele Domnului. În urmă cu o mie de ani, fiica unor oameni înstăriți, urmând glasul Evangheliei: ‘Cine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia Crucea și să-Mi urmeze’, a lăsat toate, averi, părinți, prieteni și L-a urmat pe Mântuitorul. Drumul copilei a dus către cunoscutele mănăstiri din Pont și apoi în pustiul Betleemului, unde a viețuit asemenea îngerilor care-i erau aproape și-i înălțau rugăciunile către Tronul Stăpânului. Tot un înger i s-a arătat într-o zi cerându-i să se întoarcă în locurile natale. A făcut întocmai, asemănându-se Sfântului Alexie, omul lui Dumnezeu, fiul unui înalt patrician roman care și-a sfârșit zilele în fața Palatului părintesc nerecunoscut de slugile care-l tratau ca pe un cerșetor.

După moartea tinerei călugărițe Parascheva, trupul i-a fost îngropat pe malul mării, într-un cimitir al săracilor de unde Dumnezeu a proslăvit-o, mutându-i-se, prin aleasă rânduială, sfintele moaște din mormânt în biserica satului și apoi în vestita cetate a Constantinopolului.

Prin lucrarea lui Dumnezeu, pe la mijlocul veacului al XVII-lea, moaștele Sfintei Parascheva au ajuns în capitala Moldovei, fiind așezate în cea mai frumoasă biserică pe care o avea atunci țara, ctitoria mărinimosului domnitor Vasile Lupu. După încă 250 de ani, piosul mitropolit Iosif Naniescu aduce racla Sfintei în Catedrala mitropolitană din Iași, în anul 1888. Doar de câteva ori, în situații-limită, moaștele au părăsit catedrala: pentru câteva luni, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, și în vara fierbinte a anului 1947, într-o lungă procesiune prin satele și orașele Moldovei.

M-am întrebat uneori de unde atâta evlavie pentru Sfânta care ocrotește Moldova? Ar putea fi oferite câteva răspunsuri, fie ele și lapidare. Este, în primul rând, răsplata lui Dumnezeu oferită Sfintei Parascheva pentru slujirea ei jertfelnică, pentru dăruirea fără margini, pentru ostenelile pustnicești pe care le-a experiat în singurătate întreaga perioadă a tinereții ei. Sfintele sale moaște înmiresmate cu darul facerii de minuni și puterea înaltă a rugăciunii au uimit mulțimea credincioșilor în vechiul Bizanț, în Serbia, Bulgaria și apoi în Moldova. Foarte rar se întâmplă ca oamenii să-și manifeste atât de fierbinte evlavia față de un sfânt. Poate doar blândul ierarh Nicolae de la Mira Lichiei să fie mai cinstit decât Sfânta Parascheva printre oamenii din popor care-L caută pe Domnul.

Pe de altă parte, s-a mai întâmplat un lucru minunat. În secetoasa vară a lui 1947, după încercările războiului, moaștele Sfintei au fost cerute de preoți și credincioși să binecuvânteze ținuturile Moldovei. Primirea de care s-a bucurat Sfânta a fost entuziastă. Bătrâni și tineri ieșiseră din case rugând-o să se milostivească în momentele de mare încercare prin care treceau. Ajutorul ei nu s-a lăsat așteptat. Îndată după ce trecea printr-un loc se adunau norii, deși nu mai plouase de câteva luni, și începea să reverse Dumnezeu ploaie pe pământ. Oamenii se certau pur și simplu, modificând pe loc traseul pelerinajului pentru a nu pierde cumva binecuvântarea lui Dumnezeu prin rugăciunile sfintei. Astfel s-a creat o legătură puternică, indestructibilă, între poporul lui Dumnezeu și Cuvioasa Parascheva.

S-a instalat apoi la putere un regim ostil Bisericii. Religia a fost scoasă din programele școlare. Însă, la marea școală a evlaviei din casele creștinilor, Sfânta Parascheva a fost amintită întotdeauna ca mult milostivă, ajutătoare și fierbinte rugătoare. Așa vom înțelege de ce, pentru mulți oameni, celebri, dar și obișnuiți, odată ajunși la Iași, drumurile duceau mai întâi la Catedrala mitropolitană și apoi la instituții renumite, universități, școli ori spitale cu medici vestiți.

Sfânta Parascheva se afla în centrul atenției și autoritățile comuniste n-au putut împiedica în vreun fel valul de evlavie manifestat permanent. Când vremurile s-au schimbat, pelerinii au venit nestingheriți către Maica Bisericilor din Moldova, iar sărbătoarea din 14 octombrie a devenit cunoscută, cum era și firesc, până departe, în lumea cea mare.

Trebuie amintit faptul că, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, moaștele Cuvioasei au poposit pentru câteva luni la Mănăstirea Samurcășești-Ciorogârla (din Postul Sfintelor Paști până la 27 octombrie 1944) și mai bine de două săptămâni la Catedrala patriarhală din București. Samurcășești-Ciorogârla era atunci o mănăstire modestă, care avea însă o biserică monumentală. Dincolo de vitregia vremurilor, numeroși credincioși își îndreptau pașii și rugăciunile către mult folositoarea Sfântă, care a ocrotit cu mijlocirea ei mănăstirea și așezările dimprejur. Patriarhul Nicodim a locuit o vreme în chiliile mănăstirești slujind, rugându-se și închinându-se sfintelor moaște în acea perioadă tulbure. Un grup de jandarmi păzea chinovia care a trăit atunci o perioadă importantă din istoria ei ce are deja două veacuri de existență. Stavrofora Lucia Bostan, harnica stareță a Mănăstirii Samurcășești-Ciorogârla, a preluat din tradiția locului și mi-a împărtășit câteva mărturii de la monahiile de altădată despre episodul aducerii moaștelor Sfintei Parascheva în mănăstire. Printre slujitorii care l-au însoțit pe patriarhul Nicodim s-a numărat atunci ierodiaconul Teoctist Arăpașu, hirotonit ieromonah un an mai târziu, iar în 1950, arhiereu. Viitorul patriarh al românilor a slujit în biserica mănăstirii, vorbind din noianul amintirilor lucruri interesante legate de acest aspect. Evlavia călugărițelor față de Sfânta Parascheva a fost păstrată mereu, chiar și după ziua plecării cinstitelor moaște. Unul dintre cele trei altare ale bisericii a fost așezat sub ocrotirea Sfintei, iar marele iconar Ioan Irineu Protcenco a pictat pentru mănăstire o superbă icoană a Cuvioasei.

Cetatea Bucureștiului a primit moaștele Sfintei Parascheva în ziua de 27 octombrie 1944, zi de sărbătoare și pelerinaj la Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou. Stareții mănăstirilor și preoții Capitalei s-au perindat, alături de mii de oameni, la racla Cuvioasei, mulți dintre contemporanii evenimentului vorbind și altora despre comuniunea sfinților și bucuriile credincioșilor din acele zile. Hotărârea inițială în legătură cu plecarea în refugiu a moaștelor Sfintei Parascheva a fost Mănăstirea Turnu din județul Vâlcea. Nu se cunosc motivele pentru care a fost schimbată destinația. Explicația se pare că este atenția deosebită a patriarhului Nicodim și vechea sa legătură cu Sfânta Parascheva din vremea când era stareț la Neamț și apoi mitropolit al Moldovei – până în 1939. În noiembrie 1944, când moaștele Sfintei Parascheva s-au întors la Iași, bătrânul patriarh al României a lăcrimat și, împreună cu el, miile de credincioși prezenți la ceremonie.

Așadar, ziua de 14 octombrie 1944 a fost prăznuită la o mănăstire din preajma Capitalei, fiind singurul hram ‘în exil’ al Ocrotitoarei Moldovei în aproape patru veacuri de zbuciumată și strălucită istorie.

Prezența impresionantă a credincioșilor în preajma Sfintei nu-i legată exclusiv de sărbătoarea închinată ei la mijlocul lunii octombrie. În fiecare zi, sute și uneori mii de credincioși aleargă către sfintele sale moaște, cerând ajutor și milostivire. A devenit atât de iubită pentru răspunsul direct pe care l-au primit cei curați cu inima, smeriți și râvnitori, pelerini pe Calea Sfinților.

Un nevrednic slujitor mărturisește acum, ca și altădată, câte fapte minunate a văzut împlinindu-se în viața oamenilor cu sufletul curat care își pun nădejdile în rugăciunile nevoitoarei călugărițe ajunse la măsura sfințeniei.

Din anii slujirii mele nevrednice lângă moaștele Sfintei Parascheva mai aduc o mărturie emoționantă. În fiecare dimineață, preotul de rând avea obligația să deschidă capacul raclei pentru a facilita închinarea credincioșilor. După acest moment, câteva minute simțeai o mireasmă plăcută și fină, care nu semăna cu nimic din cele ale lumii acesteia. După câteva minute mireasma se împrăștia, deși uneori simțeai prezența ei și peste zi.

Același lucru se întâmpla când slujitorii Catedralei schimbau veșmintele care acopereau sfintele moaște. Impregnate de mireasma amintită, acoperămintele respective păstrau un timp mărturia întâlnirii cu Sfinții lui Dumnezeu. Tocmai de aceea, tot mai multe mănăstiri și biserici doresc să aibă un semn de binecuvântare de la Sfânta Parascheva.

Acatistul Sfintei Parascheva, citit mereu cu evlavie, ne aduce aminte de adevărurile evidente recunoscute de întreaga Biserică: ‘mângâierea oamenilor’, ‘scăparea celor deznădăjduiți’, ‘mult folositoare’, ‘casa ocrotirii’, ‘izvorâtoare a milostivirii’, ‘apărătoare neînfruntată’, ‘grabnic ajutătoare’, ‘smerenie înaltă’, ‘comoară nerisipită’ etc.

Se întâmplă uneori ca să ajung mai rar lângă moaștele Sfintei și să nu mai simt, fizic vorbind, prezența ei aproape, ca altădată vreme îndelungată.

Gândul că n-am fost suficient de atent în anii când am avut privilegiul să o slujesc, că n-am învățat din smerenia și celelalte virtuți mă copleșesc ‘în pământ străin’, departe de bucuriile și darurile ei cele bogate. Am cunoscut mulți slujitori care i-au stat în preajmă ani puțini sau îndelungați. Fiecăruia i-a dăruit, după măsura iubirii lui, din darurile cele bogate pe care le-a primit de la Dăruitorul-a-toate.

Scriitorul acestor rânduri își amintește mereu de un dar special pe care Sfânta Parascheva i l-a oferit în ziua pomenirii ei: Darul Preoției. Să fii hirotonit în Catedrala din Iași, cu rugăciuni ale multor ierarhi și preoți și în mod deosebit sub ocrotirea Sfintei Parascheva este de-a dreptul un privilegiu nemeritat.

Am amintit câteva motive pentru care ziua Cuvioasei Parascheva este una a sărbătorii depline, a cinstirii unei emblematice și mult nevoitoare călugărițe, a unei slugi credincioase a Stăpânului și ajutătoare grabnică a celor aflați în nevoi.

Când cineva va avea răbdare să-i întrebe pe toți pelerinii ce daruri au primit în urma venerării moaștelor Cuvioasei, va primi răspunsuri fascinante, tulburătoare. Dacă vor fi așezate în pagină, se vor scrie multe cărți despre darul ceresc făcut de Mântuitorul Hristos Bisericii din Moldova, credincioșilor români și creștinătății întregi.

Iar bucuriile și lucrurile de taină ce le-am primit fiecare în parte le păstrăm în suflet până când le vom mărturisi în ziua cea mare a întâlnirii cu Domnul, Cel Minunat întru Sfinții Săi. (Articol semnat de pr. Arhim. Timotei Aioanei, publicat în Ziarul Lumina din data de 11 octombrie 2012)

Comentarii Facebook


Știri recente

Patriarhul Daniel despre cutremurul din Turcia și Grecia. Mesaj de solidaritate adresat Patriarhului Ecumenic

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și-a exprimat durerea față de pierderile suferite de Grecia și Turcia în urma cutremurului produs vineri. Preafericirea Sa a transmis un mesaj de solidaritate, adresat Patriarhului Ecumenic Bartolomeu: Sanctităţii Sale Bartolomeu…