Recunoștință pentru muzicianul Atanasie Lipovan la Sânnicolau Mare

De curând a fost inaugurat și binecuvântat la Sânnicolau Mare bustul marelui muzician bănățean Atanasie Lipovan, profesor de cântare bisericească și tipic la Academia de Teologie din Arad (1922-1938) și director al Școlii de Cântăreți Bisericești a Episcopiei Timișoarei (1945-1947), informează „Ziarul Lumina”.

Bustul este unul de bronz și este așezat pe un postament de marmură. La eveniment au participat numeroși locuitori ai orașului Sânnicolau Mare, oameni de cultură și autorități locale.

Atanasie Lipovan este un fiu de frunte al orașului Sânnicolau Mare, iar imortalizarea sa în acest impunător monument ridicat de către administrația orașului este o răsplată pentru tot ce a făcut el pentru Biserica străbună și pentru neamul românesc.

Prin iconomie dumnezeiască, dezvelirea bustului său a fost făcută la 110 ani de când a fost condamnat la moarte de administrația habsburgică, care l-a dus încătușat în lanțuri la temnița din Szeghedin. El a fost condamnat pentru că proporțiile și spontaneitatea afirmării conștiinței românești au atins cote maxime la sfințirea Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din Sânnicolau Mare, unde Corul „Doina”, pe care îl dirija, a fost aplaudat până la lacrimi de miile de oameni prezenți, dându-se astfel o tentă națională sărbătorii din 8/21 septembrie 1903.

Scăpând de la moarte prin talentul său muzical cu care știa să înduioșeze până și pe cei mai înverșunați dușmani și bucurându-se de dragostea coriștilor săi, care au pus mână de la mână și l-au răscumpărat, el se bucură de aceeași mare dragoste și astăzi, când sânmiclăușenii săi țin să-l păstreze de-a pururi în mijlocul lor, pe acest soclu măreț, ridicat în parcul central din fața Primăriei orașului de pe Aranca, ca să-l poată vedea toți cei care ne vizitează pe cel care și-a caracterizat personal propria-i viață în cuvintele: „Cântarea e un har divin”.

Comentarii Facebook


Știri recente