Recunoştinţă pentru activităţile social-filantropice desfăşurate la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului

De sărbătoarea Sfântului Ioan Gură de Aur, cel de al treilea hram al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, vineri, 13 noiembrie 2015, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, aflat în mijlocul credincioşilor, a conferit diplome şi distincţii bisericeşti mai multor binefăcători şi susţinători ai activităților social-filantropice desfăşurate la acest Paraclis. Astfel, grupul de voluntari ai Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, implicaţi anul acesta în susţinerea Campaniei Patriarhiei Române „Dăruiește sânge! Salvează o viaţă!”, precum şi în implementarea şi desfășurarea Caravanei „Sănătate pentru sate”, desfăşurate de Patriarhia Română în parteneriat cu Ministerul Sănătății, au primit Diploma şi medalia Sfântul Ioan Gură de Aur din partea Patriarhului României.

De asemenea, aceeaşi distincţie a fost înmânată de Preafericirea Sa unei familii cu o poveste aparte, din cadrul comunităţii care s-a format la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului: familia Domnului Cristian Romulus Maican. Soţii Maican au doi copii. Cel de-al doilea copil, Viorel, în vârstă de 25 de ani, are autism, iar aceasta a fost cu siguranţă o mare încercare în primul rând pentru părinți şi pentru întreaga familie. Cel mai important sprijin al lor însă, în această mare încercare l-au căutat şi l-au aflat în Biserică, unde au primit susținere morală, spirituală şi socială. Această familie, care este nelipsită de la slujbele Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, ca şi de la multe activităţi administrative, a câștigat simpatia tuturor credincioșilor prin determinarea şi implicarea lor în viața comunității, prin statornicia lor în credință, în pofida greutăților mari pe care le presupune o astfel de afecțiune. Modul lor de raportare la Dumnezeu, în această mare încercare, poate fi un model pentru mulţi dintre noi care dezarmăm repede, în general, în faţa marilor încercări ale vieţii.

Acordarea de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a Diplomei Sfântul Ioan Gură de Aur precum şi a unui ajutor financiar, aduce mângâiere şi încurajare acestei familii, iar pentru noi ceilalţi este un îndemn să fim mai sensibili, mai buni, să avem mai multă dragoste părintească şi frăţească!

Comentarii Facebook


Știri recente

Muzeu băcăuan dedică o expoziție Mănăstirii Bogdana de pe Valea Trotușului, unde a fost stareț Sf. Teodosie de la Brazi

Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, în parteneriat cu Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, a inaugurat joi expoziția foto-documentară „Istorie, Sfințenie și Moștenire: Mănăstirea Bogdana”. Au fost expuse fotografii, manuscrise, documente, obiecte liturgice și de cult și icoane, precum și…