Recepție oficială pentru Ziua Națională a României, organizată de Ambasada României la Budapesta

Seria manifestărilor dedicate Zilei Naționale a României în Ungaria, a debutat luni seara, 28 noiembrie 2016, cu recepția oficială oferită de Ambasada României la Budapesta, care a avut loc în istorica sală de festivități a Hotelului Corinthia, din capitala ungară, informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

La evenimentul, la care au participat în jur de 600 de persoane, au luat parte membri ai corpurilor diplomatice ai diferitelor țări, acreditate în Ungaria, autorități ungare, de diferite niveluri, reprezentanți și conducători ai comunității românești din Ungaria, atât ai celei istorice, cât și ai diasporei recente, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan împreună cu clerici și reprezentanți ai Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, reprezentanți ai presei românești din Ungaria, scrise și audiovizuale, alți jurnaliști, precum și mulți români și prieteni ai Ambasadei României în Ungaria, din Budapesta și din alte localități.

Ceremonia a debutat cu întâmpinarea oaspeților de către Ambasador și personalul Ambasadei României la Budapesta și cu intonarea imnurilor de Stat ale României și Ungariei. A urmat cuvântul Domnului Ambasador Marius Lazurcă, aflat pentru prima dată în postura de a organiza aceste festivități.

Discursul Domnului Ambasador Lazurcă a avut în centrul său tema Tratatului de înțelegere, cooperare și bună vecinătate, semnat de Primii Miniștri ai României și Ungariei în 16 septembrie 1996, care a dus la ameliorarea și consolidarea relațiilor dintre cele două State. În acest cadru a fost subliniată, de asemenea, importanța minorităților din cele două țări, cea română și maghiară, cărora le-au fost asigurate drepturile prevăzute și în tratatele internaționale și care au, la rândul lor, un rol important în cunoașterea reciprocă și îmbunătățirea relațiilor bilaterale.

A urmat apoi, un concert de vioară, oferit de  violonistul Alexandru Tomescu, din București. Acesta a interpretat Sonata pentru vioară solo, nr. 117, de Béla Bártók, Partitura nr. 2 pentru vioară solo, a lui Johann Sebastian Bach și Ménétrier din Impressions dʼenfance, op. 28, a lui George Enescu.

La final, a urmat recepția oferită din partea Ambasadei tuturor celor prezenți. Evenimente asemănătoare vor mai avea loc, în zilele următoare și la Consulatele Generale al României din Seghedin (29 noiembrie) și Giula (2 decembrie 2016).

Comentarii Facebook


Știri recente