Reacţia purtătorului de cuvânt al Patriarhiei după sancţiunea primită de Google România

„Nu putem decât saluta dreapta, deci fireasca hotărâre a CNCD”, a declarat miercuri Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis miercuri sancţionarea companiei Google România cu 10.000 de lei după ce, la începutul lunii mai 2020, numele Catedralei Mântuirii Neamului de pe Aplicaţia Google Maps instalată în terminalele cu Android, a fost schimbat în „Catedrala Prostirii Neamului”.

În numele Patriarhiei Române, Vasile Bănescu a mulţumit „tuturor celor ce au luat atitudine împotriva unui abuz intolerabil, a unei ofense la adresa Bisericii şi, punctual, la adresa Catedralei Naţionale”.

El a mai subliniat că „sesizarea vulnerabilităţilor unor importante sisteme informaţionale, oricui ar aparţine acestea, precum şi sancţionarea pasivităţii faţă de o asemenea sesizare, este un gest moral de normalitate civică”.

Mai mult decât atât, Vasile Bănescu a precizat că „asemenea vulnerabilităţi informatice, mai ales când ele apar la un nivel atât de înalt, pot periclita imaginea oricărei alte instituţii”, acestea fiind „total inacceptabile”, iar remedierea lor fiind „o datorie”.

Colegiul director al CNCD a transmis miercuri că „Decizia Google București de a nu lua nicio măsură și de a nu informa Google Ireland Limited cu privire la schimbarea denumirii Catedralei Mântuirii Neamului în Catedrala Prostirii Neamului pe aplicația Google Maps reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată”.

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Vă mulțumim că citiți Basilica.ro!

Comentarii Facebook


Știri recente